Sămânța bună
Pe cine credem?
Căci va fi un timp când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă … și își vor aduna în jur învățători după poftele lor.
2 Timotei 4.3
Fiecare om își are propria lui credință. „Pe când eram student“, povestește Wilhelm Busch, „într-o zi a venit o doamnă în vizită la mama mea. Pentru că ea tocmai atunci lipsea de acasă, am spus: «Stimată doamnă, mama nu este acasă. Va trebui să vă mulțumiți cu prezența mea». – «Foarte bine», a spus ea politicoasă. După ce am invitat-o să ia loc, m-a întrebat: «Cu ce vă ocupați?» – «Studiez teologia.» – «Poftim?!», a strigat ea. «Teologia? Cine mai crede în ziua de astăzi? Este imposibil să mai crezi!» Și apoi, bătrâna doamnă a făcut aluzie la Goethe, afirmând cu mândrie: «Noi avem credința lui Goethe! Creștinismul e demodat, învechit!».
Atunci am înțeles gândirea acelei doamne: fiecare om are o credință. Întrebarea este numai dacă am credința adevărată, salvatoare. În vremea noastră se spune: «Principalul este că avem o credință!» Și astfel se spune: «Cred în Dumnezeu!»; «Cred în natură!»; «Cred în destin!»; «Cred în providență!».
Nu, nu, prietenii mei, important este să am credința adevărată, o credință care să-mi dea pace, pacea cu Dumnezeu și pacea în inimă. Trebuie să am o credință care să mă scape de iad, pe care s-o pot simți aici, pentru că îmi dăruiește o viață nouă. Pentru aceasta trebuie să-L cred pe Dumnezeu și Cuvântul Său care îmi vorbește despre unicul Mântuitor și Dăruitor al vieții adevărate, viața veșnică: Domnul Isus Hristos.“