Sămânța bună
Putere în slăbiciune
Gol am ieșit din pântecele mamei mele … Domnul a dat, și Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!
Iov 1.21
Un tată și-a pierdut fiul cel mare în timpul războiului. Acesta trebuia să muncească într-un sat unde patrulele, în semn de răzbunare, luau ca prizonieri pe toți bărbații pe care îi găseau. Așa a fost luat și acel fiu. Nimeni nu s-a mai întors. Câteva luni mai târziu, părinții au primit vestea că fiul lor murise de pneumonie. Un prieten a încercat să-i mângâie și să le spună că Dumnezeu permisese așa ceva. Tatăl credincios a spus: „Aceasta nu ar fi pentru mine o mângâiere. Nu pot să înțeleg, dar știu că Dumnezeu a găsit cu cale să-l ducă pe fiul meu acasă în acest mod“.
Prietenul nu a uitat niciodată acele cuvinte. L-au săgetat adânc. S-a gândit atunci și la vorbele lui Iov: „Domnul a luat“. Iov ar fi putut vorbi despre cataclisme naturale, în urma cărora au murit copiii săi, i-ar fi putut acuza pe sabeeni și pe caldeeni de ucidere și de jaf – și ar fi avut dreptate. Dar în inima sa ar fi rămas numai suferință și amărăciune și nu ar fi văzut mâna lui Dumnezeu în acele suferințe. Așa că Iov a adăugat: „Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!“.
Ascultăm cu admirație și cu uimire cuvintele lui Iov. Cât de departe suntem noi față de credincioșii vremurilor trecute! Să învățăm din acest frumos exemplu, admirând cum harul lui Dumnezeu lucrează în inima celor care și-au pus încrederea în El!