Sămânța bună
Ce este pocăința?
Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.
Fapte 17.30
Pocăința nu este un simplu regret pentru păcat, nici încercarea de a îndrepta cumva răul săvârșit, nici vreo reparare sau vreo reformare prin unele locuri. Pocăința este o schimbare completă a atitudinii. A te pocăi înseamnă a-ți schimba atitudinea față de sine, față de păcat, față de Dumnezeu și față de Mântuitorul Isus Hristos. Ioan Botezătorul a venit predicând pocăința celor care se recunoșteau păcătoși și care lepădau cu totul ceea ce erau, cărturari mândri și farisei legaliști. Vorbind despre nenorocirea galileenilor și despre căderea turnului Siloamului peste acei oameni, Mântuitorul a spus: „Gândiți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit astfel de lucruri? Eu vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel“ (Luca 13.2,3).
Pocăința adevărată cere ca cel care iubește plăcerile să fie conștient de acest mare pericol și să mărturisească nebunia vieții sale goale; cere ca cel care se iubește pe sine să învețe să urască stricăciunea naturii sale vechi, păcătoase; cere ca cel care se auto-îndreptățește să se vadă păcătos și vrednic de a fi condamnat în fața lui Dumnezeu; și de asemenea cere ca fiecare dintre aceștia să simtă personal nevoia de un Mântuitor și să-L accepte pe Isus ca Mântuitorul său, primind astfel viață și mântuire. Nu este ușor să afirmi deschis: „Sunt vinovat și pierdut“; dar acest lucru este începutul vieții de credință, al păcii și al bucuriei. Nicio persoană care își pune încrederea în Hristos nu va pieri. Harul Domnului este mai mare decât păcatele noastre.