Sămânța bună
„Tatăl meu mă cunoaște“
Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima … și du-mă pe calea cea veșnică!
Psalmul 139.23,24
Un băiețel, al cărui tată lucra într-o mină de cărbuni, stătea într-o seară la poarta minei. Aștepta răbdător ca printre mulții mineri să se ivească și tatăl său. Un bărbat mai în vârstă, care l-a observat, l-a întrebat: „Ce faci aici?“ — „Îl aștept pe tata.“ — „Dar nu îl poți recunoaște printre așa de mulți bărbați. Toți poartă aceeași cască de protecție și au aceleași fețe negre! Mai bine du-te acasă!“ — „Nu, pentru că mă recunoaște el!“, a răspuns micuțul.
Ce răspuns bun! Băiatul era conștient că nu putea să facă nimic, dar nu s-a îndoit de dragostea tatălui său. Nu era posibil ca tatăl lui să-l treacă cu vederea!
Dumnezeul nostru vede totul. El știe și aude totul. Împăratul David spunea: „știi când stau jos și când mă scol; și de departe îmi pătrunzi gândul. Tu îmi cunoști cărarea și somnul și știi toate căile mele“ (Psalmul 139.2,3). Cine Îl cunoaște pe El ca Tată nu simte niciun fel de neliniște la acest gând, ci se bucură și are aceeași dorință ca David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima … și du-mă pe calea cea veșnică!“ (versetele 23 și 24).
Nimic nu este prea mare și nimic nu este prea mic pentru Dumnezeul atotputernic. Dumnezeu nu numai că este atotștiutor, dar El este și dragoste – El este mișcat de dragostea de Tată. Și aceasta este o dragoste activă, care îi înconjoară pe copiii lui Dumnezeu în toate împrejurările vieții. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie, mai înainte de a-I cere voi“ (Matei 6.8).