Sămânța bună

Am mulțumit?
Isus a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?“.

Luca 17.17,18

Pe jumătate distrusă de furtună, nava a eșuat aproape de coastă. Au fost lansate apeluri după ajutor, dar nimeni nu îndrăznea să trimită o barcă de salvare pe o mare așa de agitată. Un medic însă nu a șovăit. S-a aruncat în apă. De trei ori a adus la mal câte un biet naufragiat. După a treia salvare, care putea să-i fie și lui fatală, a fost nevoie să fie el însuși spitalizat. Au trecut anii. După multă vreme, când doctorul a fost întrebat ce l-a impresionat cel mai mult în acel eveniment de neuitat, acesta a spus: „Ceea ce mi-a rămas în amintire este că niciunul dintre acești trei oameni nu a venit vreodată să-mi spună un simplu «mulțumesc»“.

Probabil ne indignăm când auzim despre o asemenea lipsă de recunoștință. Dar nu arătăm oare și noi față de Dumnezeu o nepăsare și mai mare? Credința înseamnă siguranță cu privire la cele sperate, convingere în legătură cu ceea ce nu vedem. I-am mulțumit noi, pentru că ne-a dăruit în Persoana Fiului Său salvarea sufletelor? I-am mulțumit noi pentru acest timp al harului, când putem găsi mântuirea prin credință?

Mulțumirea este rezultatul unei inimi care se sprijină pe Dumnezeu. Mulțumirea este posibilă doar atunci când acceptăm că tot ce apare în viețile noastre vine din mâna Celui care este Atotînțelept și Atotputernic și care nu greșește față de niciunul care și-a încredințat viața în mâinile Lui.