Sămânța bună

Să-L privim pe Mântuitorul!
Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut „pentru puțin timp mai prejos decât îngerii“, încununat cu slavă și cu cinste, din pricina morții pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.

Evrei 2.9

Pictorii au căutat să zugrăvească chipul Mântuitorului, sculptorii s-au străduit să-l dăltuiască în piatră, dar toate operele lor, valoroase în ochii oamenilor, nu pot atinge înălțimea cuvântului scris – supremația adevărului biblic scris sub inspirația Duhului Sfânt. Orice făptură este ca iarba, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Aceasta este evanghelia. De aceea, suntem îndemnați să-L privim pe Mântuitorul așa cum ni L-au descris autorii inspirați de Duhul lui Dumnezeu pe paginile Scripturii.

Îl vedem, de pildă, în acel moment când sabia lui Irod Îl amenință pentru a doua oară (Luca 13). Cum Se înalță Domnul deasupra acelei amenințări? Oricât de viclean ar fi fost regele, chiar dacă ar fi adăugat subtilitatea la forță, Isus Hristos trebuia să-Și încheie lucrarea încredințată de Tatăl ceresc. Sfârșitul urma să vină, așa cum știm, nu prin biruința lui Irod sau a iudeilor asupra Mântuitorului Isus Hristos, ci prin predarea Domnului de bunăvoie pentru a deveni Căpetenia mântuirii noastre, făcut desăvârșit prin suferință. Cu aceeași ocazie, Domnul recunoaște că „nu se poate ca un profet să piară în afara Ierusalimului“. El era profet și urma să moară la Ierusalim. Cetatea își umplea măsura păcatelor ei. Ce glorii sunt ascunse aici sub chipul smerit al Celui amenințat de mânia unui rege și disprețuit de propriul Său popor!