Sămânța bună
Puterea iertării (2)
Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
Coloseni 3.13
Sufletul omenesc nu este niciodată mai puternic și mai mărinimos ca atunci când trece cu vederea răzbunarea și iartă nedreptatea. Aceasta este învățătura Domnului și Mântuitorului nostru. Ura este o parte a firii noastre pământești, pe care o hrănim cu mult patos. Ea ne intoxică încetul cu încetul întreaga ființă. Iertarea este însă capacitatea firii celei noi, pe care o primim prin pocăință și prin credința în Mântuitorul. Ea este singura putere pe care o avem la îndemână pentru a trece peste răul care ne macină lăuntric. Iertarea nu-i așa de simplă pe cât credem; iertarea nu-i doar o afirmație sau un cuvânt rostit cu gura, în timp ce inima și mintea rămân tot pline de venin. Iertarea este un proces de conștiință în fața lui Dumnezeu, este o luptă pe care singuri nu o putem duce. Avem nevoie de ajutorul Domnului pentru a putea ierta. A ierta este un proces al conștiinței, nu un gând, nu o idee. Vrăjmașul sufletelor noastre, diavolul, dorește să mențină întotdeauna conflictul între părți.
Creștinul adevărat să nu uite că Dumnezeu „ne-a mântuit nu pentru faptele pe care noi le-am făcut în dreptate, ci pentru îndurarea Sa, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt“ (Tit 3.5). Adevărul acesta l-am văzut în exemplul de ieri și va fi văzut în viața oricărui creștin adevărat care se supune Celui care, pe de o parte, l-a răscumpărat din felul deșert de viețuire și, pe de altă parte, l-a adus la o gândire nouă.