Sămânța bună

Hărnicia unui slujitor (2)
Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile. Domnul a făcut toate pentru un scop.

Proverbe 16.3,4

În anul 1823, Felix Neff s-a dus la Chazelet, o localitate aflată în vârful Alpilor din partea franceză, între acei oameni uitați de lume, ca să le predice evanghelia. Își dădea seama de greutățile mari în convertirea acestor oameni, dar avea o voință dârză și era gata să renunțe la orice pretenții, numai să-i poată trezi la o viață pentru Dumnezeu. Îi era milă de ei. Nimic nu era prea mult, nicio jertfă prea mare, nicio muncă prea grea, numai să-i poată aduce pe calea Domnului. În serile din cursul săptămânii, Neff începuse o școală într-un grajd, ca să încapă cât mai mulți, iar la lumina unui opaiț, el aduna copiii, ca să-i învețe carte. Cu mijloace improvizate, se străduia să le deschidă mintea, ca să poată citi Cuvântul lui Dumnezeu. Ziua vizita familiile, intervenea unde erau neînțelegeri, îi ajuta pe cei bolnavi, căuta să facă față tuturor nevoilor. Dar, mai presus de toate, căuta ca el să fie mereu în bună legătură cu Dumnezeu. El a scris: „Bogățiile și cultura își au pericolul lor pentru biserică. Evanghelia e o plantă de deșert și de munte. Ea degenerează cu prea multă cultură și cu prea multe îngrășăminte; ajunge să facă doar frunze bogate, arătoase, însă puțină roadă“. În mijlocul acelor munteni, el a avut nevoie de multă rugăciune și de multă răbdare. Dar rezultatele n-au întârziat să se arate. Tot mai puțini puteau fi găsiți la jocul de cărți și la băutură.