Sămânța bună

Să mulțumim
Binecuvântat să fie Domnul, căci El a ascultat glasul rugăciunilor mele … De aceea îmi este plină de veselie inima.

Psalmul 28.6,7

Înaintea unei misiuni dificile, un soldat a îngenuncheat în camera lui și a început să se roage cu insistență cerând ajutorul lui Dumnezeu. În timpul rugăciunii a auzit însă o bătaie puternică în ușă. Când a mers să deschidă ușa, l-a văzut pe comandantul său care a venit să-i vorbească. Când acesta a înțeles că soldatul întârziase să-i deschidă pentru că era în rugăciune, i-a mărturisit că și el a făcut același lucru cu mulți ani în urmă, când I-a cerut cu insistență lui Dumnezeu să-l păstreze cu viață prin toate misiunile pe care urma să le împlinească. După aceea însă a încetat să se mai roage, pentru că nu mai avea nimic ce să-I mai ceară lui Dumnezeu. Când i-a auzit răspunsul, soldatul i-a zis comandantului: „Domnule comandant, ar trebui să reîncepeți rugăciunea chiar din aceste momente și să vă rugați cu stăruință în fiecare zi, pentru că, deși nu mai aveți nimic de cerut, ați rămas totuși atât de mult în urmă cu mulțumirile“.

Acelui comandant, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, i-a păstrat viața și, în timp de război, l-a ocrotit încă mulți ani. Dar el a încetat să se mai roage, pentru că, deși nu mai avea nimic de cerut, a uitat să mulțumească! Este și situația noastră asemănătoare cu a comandantului? Dacă nu mai avem nimic de cerut lui Dumnezeu, să începem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru atâtea binecuvântări pe care ni le-a dăruit în viața noastră, cu toate că nu le merităm.