Pâinea zilnică

29

Iulie

Text: Ezechiel 18:19-32                            

Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi. Ezechiel 18:32

CARE SÎNT POSIBILITĂŢILE?

S-a născut în bogăţie şi a fost crescut într-un palat. Astăzi poartă haine vărgate într-o închisoare după ce-a fost condamnat pentru că a pus o bombă în maşina în care au murit doi membri din propria familie. Această întoarcere de necrezut a circum- stanţelor în viaţa sa a survenit după ce a încercat să pună stăpînire pe averea de peste 10 milioane de dolari a familiei. Impactul propriei alegeri i-a devenit clar în ziua cînd, cu faţa albă ca varul, într-o stare de şoc, a auzit verdictul de vinovat ce i s-a citit în faţă, în tăcerea de mormînt a tribunalului. Ce ironie! Omul acesta ar fi putut să fie bogat. Ar fi putut avea atît de mult, dacă ar fi voit să aştepte - să joace cinstit. Dar acum este un om sfîrşit.
Totuşi să nu ne oprim aici. Gîndiţi-vă la posibilitatea care-i mai rămîne. Atît timp cît mai respiră, el poate, ca şi tîlharul de pe cruce, să-şi recunoască păcatul şi să ceară ajutorul lui Cristos. Si chiar aşa, cum acel criminal, considerat nepotrivit pentru a mai trăi în societate, a devenit potrivit pentru paradis, acest om poate deveni „o făptură nouă", un cetăţean al cerului.
O asemenea întoarcere este întotdeauna posibilă pentru un păcătos. Acest lucru îl spunea Dumnezeu lui Israel prin profetul Ezechiel. Deoarece El nu-Şi găseşte plăcere în moartea celui râu, El îi roagă să se pocăiascâ. Poate crezi că o asemenea întoarcere nu este cinstită, ori că tu ai ajuns prea rău să mai poţi fi reînnoit. Dacă crezi în Isus ca Mîntuitor al tău, vei face din această posibilitate o realitate. - M.R.D. II

Cum de poţi lăsa ca ziua să se facă an?
Şi s-amîi cînd Domnul are pentru tine un plan.
Vino la Isus Cristos şi crede-al Lui Cuvînt.
Viaţă veşnică tu vei primi în cerul sjînt.  - Branon

Nu există oameni atît de buni ca să se mînUiiască singuri - si nici atît de răi ca să nu poată fi tnîntuiti de Dumnezeu.