Meditații Charles Spurgeon

7

August

DIMINEAŢA

Pe drept esti iubit. Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian. Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge — „pe drept esti iubit". Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe. Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi - aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos". Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară şi Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec" (Cânt. 5:16).

SEARA

Dar ne-a împiedicat Satana. 1 Tesaloniceni 2:18

În primul moment al conflictului dintre bine şi rău, Satana ne împiedică mereu în experienţa spirituală. Din toate punctele compasului, pe toate liniile de luptă — în faţă şi în spate — la răsărit şi la apus, Satana ne împiedică mereu. Dacă muncim pe câmp, încearcă să rupă plugul. Dacă zidim un zid, dărâmă pietrele. Dacă vrem să-i slujim lui Dumnezeu în suferinţă sau în conflict, Satana ne împiedică. El ne împiedică pretutindeni. El ne-a împiedicat când am venit prima dată la Christos. Am avut conflicte cu Satana de când am privit prima dată crucea şi am trăit. Acum că suntem mântuiţi, el doreşte să împiedice desăvârşirea caracterelor noastre. Tu poţi să te feliciţi singur, spunând: „am mers bine până acum; nimeni nu îmi poate atinge integritatea". Teme-te să te lauzi fiindcă vei fi încercat şi de acum. Satana îşi va trimite săgeţile exact asupra virtuţilor tale. Dacă ai fost un credincios hotărât până acum, credinţa ta va fi atacată. Dacă ai fost umil ca Moise, aşteaptă-te să fii ispitit să vorbeşti ce nu trebuie. Păsările îţi vor ciuguli cele mai bune fructe, şi mistreţii îţi vor scurma toată via. Satana încearcă să ne împiedice şi atunci când stăruim în rugăciune. El ne stânjeneşte rugăciunile şi ne slăbeşte credinţa astfel încât, dacă este posibil, să pierdem binecuvântarea. Satana nu este mai puţin vigilent în distrugerea lucrării creştine. Nu a existat niciodată o reînnoire a religiei fără o reînnoire a opoziţiei. De îndată ce Ezra şi Neemia au început să lucreze, Sanbalat şi Tobia au fost stârniţi să-1 împiedice (vezi Neemia 1-6, 8 mai ales 4:7-8). Ce trebuie să facem în faţa acestor atacuri duşmane? Nu trebuie să ne alarmăm când Satana ne împiedică, fiindcă aceasta este dovada că suntem de partea Domnului şi că facem lucrarea Domnului. în puterea Lui, vom câştiga victoria şi vom triumfa asupra adversarilor.