Meditații Charles Spurgeon
19
Iunie
DIMINEAŢA
Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Faptele Apostolilor 2:4
Binecuvântarea acestei zile ar fi extraordinară dacă am fi „umpluţi cu Duhul Sfânt". Consecinţele pe care le-ar avea această umplere sfântă asupra sufletelor noastre este Imposibil de estimat. Viaţa, mângâierea, lumina, puritatea, puterea, pacea, şi multe alte binecuvântări preţioase nu pot fi despărţite de prezenţa Duhului Sfânt. Ca un ulei sfinţit, El unge capul credinciosului, îl pune departe pentru preoţia sfinţilor, şi le oferă harul de a-şi executa slujba. Ca singura apă purificatoare, El ne curăţă de puterea păcatului şi ne sanctifică pentru sfinţenie. Luminaţi de razele Sale cereşti şi pure, nu mai suntem întuneric, ci lumină pentru Domnul. Ca un foc, El ne scoate din gură şi ne aşează firea consacrată deasupra flăcărilor. El este focul de jertfă prin care suntem făcuţi în stare să ne oferim sufletele ca o „ jertfă vie" (Romani 12:1) lui Dumnezeu. Ca o rouă cerească, El ne înlătură ariditatea şi ne fertilizează vieţile. O, dacă ar picura deasupra noastră în dimineaţa aceasta! O asemenea rouă ar fi un început minunat pentru astăzi. Ca un Porumbel, cu aripi de iubire sfântă, El îşi întinde aripile asupra bisericii Sale şi asupra sufletelor credincioşilor; ca un Mângâietor, El ne aruncă îngrijorările şi îndoielile în pacea iubirii Sale. El coboară asupra celor aleşi aşa cum a coborât asupra Domnului la Iordan, şi mărturiseşte că sunt fii lucrând în ei un duh de fii care strigă „Ava, adică Tată" (Galateni 4:6), Ca şi vântul, El aduce suflare de viaţă oamenilor; suflând încotro vrea, El grăbeşte operaţia prin care creaţia spirituală este animată şi susţinută. Să ne ajute Dumnezeu să-i simţim prezenţa astăzi şi în flecare zi.
SEARA
Prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui; el își paște turma între crini. Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te! Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart. Cântarea Cântărilor 2:16-17
Cu siguranţă că unul dintre cele mai fericite versete ale Bibliei este acesta: „prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui". Acest gând este atât de liniştitor, atât de plin de siguranţă, atât de scăldat în fericire şi mulţumire, încât este foarte posibil să fi fost scris de autorul psalmului douăzeci şi trei. Deşi peisajul este extrem de frumos şi fermecător - nimic nu ar putea fi mai plăcut pe pământ - nu este o privelişte în întregime însorită. Există un nor pe cer, un nor care aruncă o umbră asupra scenei. Ascultaţi: „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor". Mai există un cuvânt, cel despre munţii Bether, sau „munţii care ne despart", şi, pentru cei îndrăgostiţi, nimic nu este mai amar decât despărţirea. Prea iubitule, s-ar putea ca aceasta să fie şi starea minţii tale: nu te îndoieşti de mântuirea ta, ştii că Christos este al tău, dar nu te desfătezi în El. Înţelegi că El se îngrijeşte de tine, aşa că nu te îndoieşti că eşti al Lui şi că El este al tău, dar mâna Sa stângă nu este încă sub capul tău, şi mâna Lui dreaptă nu te îmbrăţişează. O umbră de întristare se oglindeşte în inima ta, poate din cauza nefericirii, poate din cauza absenţei temporare a Domnului tău, astfel încât, chiar şi atunci când exclami „sunt al Lui!", eşti obligat să cazi în genunchi şi să strigi „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te". „Unde este El?" întreabă sufletul. Şi răspunsul vine „El îşi paşte turma între crini". Dacă vrem să ÎI găsim pe Christos, trebuie să intrăm în comuniune cu poporul Său, şi să participăm la închinare cu sfinţii Lui. O, dacă L-am zări în seara aceasta! Dacă am cina cu El astăzi!