Domnul este aproape GBV
Isus, chemând la Sine un copilaș, l‑a pus în mijlocul lor.
Matei 18.2
Această scenă are ca punct de plecare întrebarea pusă de ucenici: „Cine este deci mai mare în Împărăția cerurilor?“. Atunci Domnul cheamă un copilaș, îl așază în centru, după care le spune trei învățături:
1. „Oricine deci se va smeri ca acest copilaș, acela este mai mare în Împărăția cerurilor.“ Felul de a se comporta al unui copil ilustrează atitudinea corectă în ucenicia față de Domnul Isus. Copilul este sincer și preia pur și simplu punctele de vedere ale părinților săi; știe că persoana sa, ceea ce face sau ceea ce spune nu sunt așa de importante. Comportamentul copilului se ghidează după cel al părinților, potrivit încrederii pe care copilul o are în părinți. Din aceasta învățăm că simplitatea în credință, încrederea în Dumnezeu și modestia privitoare la propriile pretenții îl fac dintr‑un ucenic un om mare în Împărăția cerurilor.
2. „Și oricine va primi un astfel de copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește.“ Mântuitorul Se face una cu copiii. Iată ce învățătură găsim aici: dacă îi primim la noi pe cei mici, neînsemnați sau slabi, arătăm prin aceasta nu numai felul de a fi al Învățătorului nostru, ci și că Îl primim pe El Însuși.
3. „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți; pentru că vă spun că îngerii lor, în ceruri, privesc neîncetat fața Tatălui Meu care este în ceruri.“ Din acest verset s‑a tras concluzia că cei mici ar avea un înger păzitor care îi păzește de accidente, de boli sau de oameni răi. Toți părinții își amintesc de momente în care Dumnezeu le‑a păzit într‑un mod minunat copiii de pericol. Considerăm însă că aici Domnul vorbește despre ceva cu mult mai înalt: copiii mici sunt primiți de Tatăl din ceruri și se află necurmat în favoarea Sa. El Însuși garantează pentru mântuirea lor, dacă ei mor la o vârstă fragedă. Jertfa Domnului Isus reprezintă temelia pentru aceasta. În cazul lui Zacheu, o persoană responsabilă, Mântuitorul explică faptul că „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut“. Aici însă, în cazul copiilor, se spune doar că „Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut“.
M. Billeter