Domnul este aproape GBV
Domnul i‑a zis lui Moise: „Coboară, poruncește poporului să nu năvălească la Domnul ca să privească, iar mulți dintre ei să cadă“.
Noi toți, contemplând cu fața descoperită gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie în glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.
Exod 19.21; 2 Corinteni 3.18
Ce contrast între aceste două versete! Primul surprinde împrejurarea când a fost dată Legea, prin Moise, la muntele Sinai. Dumnezeu l‑a anunțat pe Moise să pregătească poporul pentru manifestarea lui Iahve în momentele când Moise avea să primească Legea (Exod 19.9‑13). Această scenă este amintită în Epistola către Evrei, unde vedem sistemul Legii pus în contrast cu sistemul ceresc al harului și al noului legământ (Evrei 12.18‑24). Muntele Sinai era în flăcări și se cutremura zguduit de „tunete și fulgere“ (Exod 19.16‑20; 20.18‑20). Poporul tremura înaintea acestei priveliști și stătea departe, în timp ce mijlocitorul Moise se apropia de „întunericul gros în care era Dumnezeu“ (Exod 20.21). Poporul a fost atenționat să nu privească la Iahve. Era nevoie într‑adevăr ca ei să se teamă, fiindcă scopul Legii era să dea la iveală păcatul. Ea nu putea decât să condamne; nu putea nici să mântuiască, nici să sfințească și nici să producă creștere spirituală în omul credincios, așa cum mulți afirmă în mod eronat astăzi.
Ce contrast minunat prezintă lucrarea marelui nostru Mijlocitor, Isus Hristos! Nu numai că El a împlinit răscumpărarea pentru noi, lucru pe care Legea nu l‑a putut face, ci acum noi putem privi în mod liber gloria Lui și suntem transformați după chipul Său. Gloria de pe muntele Sinai condamna și îndepărta, însă gloria Domnului atrage privirile și inimile. Să o contemplăm tot mai mult!
B. Reynolds