Domnul este aproape GBV

Îndreptățirea noastră (2)

Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.

Romani 4.24,25

Să remarcăm această legătură vitală: Cel care a atârnat pe cruce și care a luat asupra Lui toate greșelile noastre este acum în ceruri, fără niciuna dintre ele! Cum a ajuns El acolo?

A ajuns oare în virtutea divinității Sale veșnice? Nu, fiindcă pe acest temei El a fost acolo dintotdeauna. El a fost și este Dumnezeu binecuvântat în veci!

A ajuns oare în virtutea faptului că El este Fiul etern? Nu, fiindcă pe acest temei El a fost dintotdeauna acolo.

A ajuns oare în virtutea faptului că El a fost Omul perfect, fără pată și lipsit de orice păcat? Nu, fiindcă în orice moment de la iesle până la cruce El ar fi putut să‑Și ia locul acolo!

Care este deci răspunsul la această întrebare? Pe ce bază Se află acum în cer Acela care a fost dat pentru greșelile noastre, care a fost lovit pentru fărădelegile noastre, care a fost judecat în locul nostru? Pe baza lucrării Sale perfecte, prin care a rezolvat o dată pentru totdeauna problema păcatelor noastre și prin care dreptatea divină a fost satisfăcută. Aceeași dreptate infinită L‑a înviat dintre cei morți și a așezat o cunună de glorie pe fruntea Lui sfântă.

C. H. Mackintosh