Domnul este aproape GBV
Măreția lui Hristos în Epistola către Evrei (1) – O Persoană mai măreață
Fiind strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale și susținând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce prin Sine Însuși a făcut curățirea de păcate, S‑a așezat la dreapta Măririi în cele înalte.
Evrei 1.3
Epistola către Evrei este una a superlativelor, care Îl pune în contrast pe Domnul Isus cu toți cei care au fost înainte sau după El. Epistola începe cu măreția Persoanei Sale.
El este mai mare decât profeții și decât îngerii.
El este întipărirea Ființei lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că, în esența Ființei Sale, are aceeași natură cu Dumnezeu.
El este Creatorul universului. Există trei pasaje în Noul Testament unde ne este descoperită gloria Lui de Creator: Ioan 1, Coloseni 1 și Evrei 1. El a creat „toate lucrurile“, inclusiv pe îngeri (Coloseni 1.16), „niciun lucru“ n‑a fost făcut fără El (Ioan 1.3), iar El este „Moștenitorul tuturor lucrurilor“, prin promisiune (Psalmul 2.8) și, de asemenea, în virtutea faptului că El este Creatorul.
Însă, minune a minunilor, El, Creatorul universului, este Cel care a făcut „curățirea de păcate“! Doar El o putea face. Păcatele au fost ale noastre, ale tuturor, însă lucrarea de curățire a făcut‑o El singur. După ce a împlinit această lucrare, El „S‑a așezat la dreapta Măririi în cele înalte“. Niciun om nu se putea așeza la dreapta Măririi în cele înalte.
Hristos a fost Om cu adevărat, însă și Dumnezeu. Nu există loc de cinste mai înalt decât cel de la dreapta lui Dumnezeu, iar Mântuitorul nostru S‑a așezat acolo, El singur fiind vrednic de aceasta. Să medităm astăzi la măreția Persoanei Sale și la ceea ce El a împlinit pentru noi!
B. Reynolds