Domnul este aproape GBV

Vedem aici că adunările creștine erau caracterizate de două lucruri: umblau în teama de Domnul și creșteau prin mângâierea Duhului Sfânt. Fiind persecutate de lumea religioasă din acele zile, ele erau conduse și sprijinite din cer de Domnul și erau îngrijite de Duhul Sfânt aflat pe pământ.

În aceste adunări nu erau mulți înțelepți după carne, nici mulți nobili. În cea mai mare parte erau alcătuite din cei socotiți neînțelepți, slabi și neînsemnați în această lume, care, asemenea ucenicilor Petru și Ioan, erau oameni neinstruiți și ignoranți. Totuși, în ochii Domnului, ei erau cei aleși de pe pământ, în care El Se simțea satisfăcut și în mijlocul cărora Duhul Sfânt locuia cu plăcere. Lipsiți de bogățiile acestei lumi și de crezuri religioase alcătuite de oameni, fără vreo călăuză vizibilă și departe de orice lucru plăcut vederii firești sau apreciat de gândirea carnală, ei își urmau calea de străini și călători, răscumpărați de Domnul, cu cântări de laudă și cu mare bucurie, fiindcă se îndreptau către cetatea care are temelii tari.

Fără Hristos și fără Duhul Sfânt, ei nu aveau nimic, fiindcă pământul își închisese porțile față de ei. Însă, avându‑L pe Hristos și Duhul Sfânt, ei aveau totul, fiindcă cerul era deschis înaintea lor. Nu este deci de mirare că ei se bucurau de odihnă, de zidire, de mângâiere și de creștere.

Cât de mult s‑a depărtat creștinătatea de această imagine simplă și frumoasă! Totuși, Hristos în glorie rămâne Același ieri, azi și în veci, iar Duhul Sfânt rămâne cu noi pentru totdeauna. Nu există schimbare în Persoanele divine.

H. Smith