Domnul este aproape GBV

Acesta a fost secretul vieții lui Iosif. Prin toate vicisitudinile drumului său, de la tinerețe până la bătrânețe, a fost guvernat nu de regulile oamenilor, ci de teama sfântă față de Dumnezeu. Astfel că, în prezența fraților săi, el spune: „Mă tem de Dumnezeu“. Acesta a fost izvorul secret al tuturor acțiunilor lui. Gândurile, cuvintele și căile lui erau guvernate de frica de Dumnezeu.

Natura omenească Îl exclude pe Dumnezeu și se gândește doar la drepturile proprii, la propria satisfacție și la propria înălțare. Credința se gândește la Dumnezeu și la ceea ce este plăcut și drept înaintea Lui. Iosif a dorit să-I „slujească plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și cu temere“ (Evrei 12.28). În ziua ispitirii, el a fost păzit de drumul nelegiuirii prin temerea de Dumnezeu, căci a spus: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9).

Iar acum, în ziua înălțării lui, prin aceeași temere de Domnul, el este păzit de a se răzbuna pe frații săi. El nu permite nici întristărilor din zilele umilirii lui, nici gloriei din zilele înălțării lui să-i abată sufletul de la temerea de Dumnezeu. El a știut să trăiască în smerenie și a știut, de asemenea, să trăiască în belșug. Indiferent cum au fost împrejurările, triste sau strălucitoare, el a avut grijă să-L păstreze pe Dumnezeu între el și împrejurări. Astfel, umblând în temere de Dumnezeu, el urmează calea lui Dumnezeu în privința fraților săi, iar calea lui Dumnezeu a fost calea dragostei. Însă nu calea dragostei omenești, care adesea este slabă și falimentară, după zicala omenească: «Dragostea este oarbă». Dragostea divină, cu viziunea ei clară, nu este oarbă față de greșelile acelora față de care este exercitată; ci, mai degrabă, recunoscând pe deplin ceea ce îi este contrar, ea se angajează în a îndepărta orice defect, pentru ca, în final, să se poată odihni cu satisfacție asupra acelora către care este exercitată.

H. Smith