Domnul este aproape GBV

Domnul Isus, la vârsta de doisprezece ani, stătea în templul din Ierusalim cu convingerea că lucrurile Tatălui Său erau cea dintâi prioritate a Sa. Chiar de la acea vârstă, El manifesta un devotament total, care a rămas la fel în întreaga Sa viață. Acolo, în templu, El îi asculta pe cărturari, le punea întrebări și dădea răspunsuri uimitoare celor care Îl întrebau. De vreme ce Evangheliile nu ne spun alte lucruri despre copilăria și tinerețea Lui, putem presupune că El nu S-a manifestat în public în acel timp, ci a așteptat cu răbdare, în dependență de Dumnezeu, timpul când avea să-Și înceapă slujirea publică.

Peste aproximativ optsprezece ani, Domnul Isus a fost botezat de Ioan, în Iordan. Este foarte interesant ceea ce ni se spune despre începutul acestei noi faze a vieții Fiului lui Dumnezeu. El nu a făcut vreun anunț măreț, nici minuni și nici nu a luat un loc proeminent. În loc de toate acestea, El S-a rugat la începutul slujirii Sale publice, atunci când a fost botezat de Ioan. Relația Lui cu Tatăl Său ceresc a constituit punctul de început al slujirii Sale. Tot ceea ce El a făcut și-a avut izvorul viu în această comuniune. El este Exemplul nostru măreț și în această privință.

S-a spus adesea că viața spirituală a unui creștin este la fel de adâncă precum viața lui de rugăciune. Putem încerca să ne arătăm a fi spirituali înaintea oamenilor, însă în cămăruța noastră (Matei 6.6), unde nimeni nu ne vede și suntem singuri cu Dumnezeu, orice pretenție încetează. Martin Luther, George Whitefield, John Wesley, David Brainerd, George Muller, Hudson Taylor, D. L. Moody, Charles Studd, David Livingstone și mulți alți slujitori ai Domnului au fost cu toții oameni ai rugăciunii. Îi cunoaștem astăzi datorită lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut prin ei, însă au putut deveni vase folositoare în mâna Lui fiindcă au petrecut adesea mult timp în rugăciune.

P. Svetlik