Domnul este aproape GBV

Vreau ca voi să știți ce mare luptă duc pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți nu mi-au văzut fața în trup.

Coloseni 2.1

Deși era „absent în trup“ și nici măcar nu-i văzuse vreodată pe acești creștini, apostolul manifesta o preocupare deosebită pentru binele lor spiritual. Apostolul era împreună cu ei „în duh“, după cum și mintea sa, mereu preocupată cu Hristos, era, în consecință, preocupată și cu mădularele Trupului Său, fie pentru a se mâhni, în cazul când ceva mergea rău, fie pentru a-i avertiza, în cazul când vreun pericol îi amenința, fie pentru a se bucura, în cazul când găsea vreun rod în umblarea acestor sfinți ai Domnului.

Ca slujitor credincios al Stăpânului său, în slujba sa pentru întreaga Adunare, nu numai pentru cei dintr-o anumită localitate, Pavel este un model pentru toți cei care sunt chemați să slujească în aceeași lucrare. Aflându-se deci cu duhul în mijlocul colosenilor, apostolul găsea un motiv de bucurie cu privire la ordinea potrivit căreia aceștia umblau și cu privire la tăria credinței lor. Ei se aflau, ca să spunem așa, într-o bună ordine de luptă, precum niște soldați strâns uniți între ei, pentru a se putea sprijini și susține unul pe altul. Avându-L pe Hristos ca Obiect al credinței lor, ei împreună se puteau sprijini pe El; ei n-ar fi dorit să se abată de la Acela care îi salvase și îi adusese la Dumnezeu; până la acel moment, ei rămăseseră tari în credință. Dar vrăjmașul căuta să-i înșele, îndreptându-și artileria chiar împotriva Persoanei Căpeteniei lor. Învățături periculoase, iudaice și filosofice, cu înalte pretenții, tindeau să se strecoare printre ei și să-i despartă de Persoana lui Hristos, puțin câte puțin, fără ca ei să-și dea seama, iar dacă ei ar apleca urechea spre ele, în curând ordinea ar dispărea din mijlocul lor, credința lor s-ar clătina, iar ei ar cădea pradă în mâinile vrăjmașului.

Iată de ce apostolul face referire la ordinea care încă exista în mijlocul lor și la credința lor, încă tare, pentru a-i pune în gardă cu privire la teribilul pericol care îi amenința. Cât de mare este acest pericol și în zilele noastre, când se fac atâtea speculații în legătură cu Persoana Domnului Isus, pentru a-I diminua măreția! De aceea, creștinii sinceri, care vor să rămână credincioși Domnului lor, trebuie să se păzească de aceste idei străine, de aceste erori fatale, care se prezintă sub aparențe înșelătoare, dar care, odată acceptate, vor duce la clătinarea și la răsturnarea credinței.

H. Rossier