Domnul este aproape GBV

Moise a adunat poporul în fața stâncii. Era un moment peste măsură de solemn! Moise stătea acolo în toată autoritatea sa! – o autoritate pe de o parte dată de Dumnezeu și, pe de altă parte, dobândită pe parcursul anilor printr-un comportament ireproșabil. Poporul rebel stătea acolo, cu acuzația sa nedreaptă față de Dumnezeu și față de Moise! Stânca stătea acolo! Ea ne vorbește despre Hristos, care a fost lovit o singură dată pe Golgota, pentru a pune temelia mântuirii și a tuturor binecuvântărilor. Dar acum El îl însoțea în har pe poporul Său. El îl înviora și îl binecuvânta. El nu mai trebuia să fie lovit niciodată. Când Moise a trecut să acționeze, s-a gândit la autoritatea sa, a privit la păcatul poporului, dar a uitat de har. Moise nu a ascultat în acel moment. De fapt, el luase toiagul lui Aaron care era înaintea Domnului, dar nu l-a folosit. În schimb, a luat propriul său toiag, care reprezenta puterea și judecata lui Dumnezeu și, cu acest toiag, a lovit stânca de două ori.

Astfel, Moise a distrus o imagine divină, pe care scriitorul epistolei către Evrei ne-o înfățișează: noi suntem „sfințiți, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna“ (Evrei 10.10). Mântuitorul a trebuit să fie lovit doar o singură dată. După ce a îndurat la cruce, El a exclamat: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Ce s-a întâmplat acolo nu trebuie să se repete niciodată. Începând de la cruce se poate „vorbi“ Mântuitorului. În Romani 10.12 scrie: „Același Domn al tuturor este bogat față de toți care-L cheamă“.

Moise nu a recunoscut faptul că numai harul, și nu judecata, va putea duce poporul în țară. Desigur, Dumnezeu a trebuit să intervină adesea cu judecată, pentru a pedepsi și a disciplina poporul. Dar, pe baza acestui principiu, niciunul nu ar fi ajuns în țara Canaan. Doar pentru că Domnul a acționat mereu în har, israeliții au ajuns în cele din urmă în țara promisă.

Astăzi este valabil același principiu. Dumnezeu acționează cu noi conform căilor Sale drepte de guvernare. Comportamentul nostru atrage după sine consecințe. Noi suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu de ceea ce facem. Este foarte serios acest lucru. Dacă păcătuim sau mergem pe căi greșite, avem de-a face cu mâna lui Dumnezeu care aduce judecata. Dar aceasta nu se referă la ținta noastră cerească. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru aceasta! Noi vom ajunge în slavă nu prin credincioșia noastră, ci prin harul Său.

M. Billeter