Domnul este aproape GBV

Iată ce cuvinte rostește Moise! Bineînțeles, nu dorim să scoatem în evidență falimentul și slăbiciunea unui slujitor atât de prețuit și de devotat precum Moise, căci n-ar fi potrivit să procedăm așa față de unul despre care Duhul Sfânt a spus că „a fost credincios în toată casa Lui“ (Evrei 3.2). Moise, ca toți sfinții Vechiului Testament, și-a luat locul printre „duhurile celor drepți făcuți desăvârșiți“, iar fiecare aluzie făcută la el pe paginile Noului Testament este spre onoarea lui și pentru a-l prezenta ca pe un vas dintre cele mai alese.

Ce trebuie să învățăm deci din toată această izbucnire a sentimentelor din Numeri 11.11-15? Învățăm, cel puțin, că pustia este aceea care scoate la iveală ceea ce zace în inima chiar și a celor mai buni dintre noi. Întrucât cartea Numeri este, în mod special, cartea pustiei, ne putem aștepta ca în ea să fie redate tot felul de greșeli, de căderi și de slăbiciuni. Duhul Sfânt prezintă, cu credincioșie, orice aspect. El ni-i prezintă pe oameni așa cum sunt, iar dacă un om ca Moise a vorbit cu nebăgare de seamă, acest lucru este redat pentru îndemnarea și pentru instruirea noastră. Moise a fost un om cu aceleași slăbiciuni ca și noi și este vădit faptul că, în această secțiune care ne stă înainte, inima lui s-a prăbușit sub greutatea teribilă a responsabilității sale.

Cineva ar putea spune că nu e de mirare că inima lui Moise s-a prăbușit sub o astfel de povară. Într-adevăr, nu este de mirare, căci povara lui era cu mult peste ceea ce ar fi putut purta umerii omenești. Însă era această povară prea grea pentru umerii lui Dumnezeu? Oare Moise fusese chemat să o poarte singur? Nu era Dumnezeul cel viu alături de el? Nu era El suficient? Ce conta dacă Dumnezeu alegea să lucreze printr-un singur om sau prin zece mii? Toată puterea, toată înțelepciunea și tot harul erau în El, izvorul întregii binecuvântări. Pentru El nu are importanță dacă există un singur canal prin care curge această binecuvântare sau dacă sunt o mie.

C. H. Mackintosh