Domnul este aproape GBV
Noul Testament pe scurt (19) – Evrei
Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră de fapte moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu!
Evrei 9.14
În Epistola către Evrei nu este menționat autorul ei, însă cel mai probabil acesta este Pavel. Epistola începe prin cuvântul „Dumnezeu“ și demonstrează că revelația din Noul Testament este în deplin acord cu cea din Vechiul Testament, deși se află într-un contrast izbitor cu ea. Profețiile, imaginile și simbolurile sunt prezentate ca avându-și împlinirea acum, când Dumnezeu a vorbit din cer în Persoana Fiului Său, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrurilor. Dumnezeirea Lui eternă și umanitatea Lui adevărată sunt declarate cu claritate și cu atenție. El întrece orice revelație parțială a gândului lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
Lucrarea măreață a Domnului de răscumpărare este prezentată în valoarea ei eternă pentru Dumnezeu. Domnul este văzut ca intrat în cer, unde a stabilit o moștenire cerească și eternă pentru toți cei răscumpărați, în contrast cu nădejdea pământească a lui Israel. El este Marele-Preot înălțat, care a străbătut cerurile, prin care ne apropiem de Dumnezeu și care Îi susține pe sfinții Săi în toate nevoile lor prezente, manifestând compasiune față de ei.
În felul acesta, cel credincios este privit ca fiind pe pământ, însă ca având o nădejde cerească. El este un călător prin lumea împotrivitoare. Orice religie cu caracter pământesc – chiar și iudaismul, care a fost instituit de Dumnezeu – este privită ca fiind o „tabără“, ostilă gloriei acestei revelații cerești. Cel credincios este deci chemat să iasă la Domnul Isus, afară din tabără (capitolul 13.13).
Epistola către Evrei este prețioasă datorită liniilor clare de demarcație pe care le prezintă în ce privește credința, umblarea și închinarea creștină.
L. M. Grant