Domnul este aproape GBV

Este de așteptat ca diavolul să nu lase netulburată o viață care este plăcută înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Devotamentul față de Domnul l-a expus pe Iosif urii diavolului. După ce a eșuat complet în a-l birui pe Iosif prin prigoana din partea lumii și prin încercările grele de care acesta a avut parte, diavolul își schimbă metodele și încearcă să-l biruiască prin plăcerea păcatului. El are în persoana soției lui Potifar un instrument pregătit prin care să-l ispitească pe Iosif, împreună cu împrejurările care favorizează planurile ei rele. Însă rezultatul ispitirii nu a făcut altceva decât să scoată la iveală gloria morală a lui Iosif. El scapă de această cursă prin menținerea credincioșiei față de stăpânul său și prin temerea de Dumnezeu. „Iată“, spune Iosif, „stăpânul meu […] tot ce are a dat în mâna mea […] cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“.

În aceasta consta secretul vieții consecvente a lui Iosif față de stăpânul său. El slujea cu credincioșie înaintea oamenilor, fiindcă umbla continuu în prezența lui Dumnezeu; și, umblând în prezența lui Dumnezeu, el a fost susținut în ceasul ispitirii. Ce bine ar fi pentru fiecare dintre noi dacă momentul ispitirii ne-ar găsi umblând atât de aproape de Dumnezeu, încât să putem întreba deodată: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“. A pune această întrebare este echivalent cu a scăpa de cursa celui rău. Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică în mod real este acesta, să nu cumva să ne temem de ceva sau de cineva mai mult decât de Dumnezeu.

Nu este ceva nou ca cei mai buni dintre oameni să fie acuzați în mod fals de cele mai grave crime de către cei care sunt ei înșiși cei mai răi dintre criminali. Drept rezultat, Iosif scapă de femeia rea și își păstrează o conștiință bună. Însă a păstra o conștiință bună poate costa mult. Iosif trebuie să schimbe confortul casei lui Potifar cu asprimea temniței lui Faraon.

H. Smith