Domnul este aproape GBV

Corintenii aveau o dorință reală de a dărui din resursele lor financiare sfinților aflați în nevoie. De fapt, râvna lor pentru acest lucru îi stimulase pe mulți alții să procedeze la fel (2 Corinteni 9.2). Totuși, corintenii nu duseseră până la capăt ceea ce începuseră atât de bine și nu trimiseseră darurile lor. Capitolele 8 și 9 ale acestei epistole sunt scrise pentru a-i încuraja să facă acest lucru și, prin urmare, aceste două capitole prezintă principii atât de importante și de prețioase pentru noi.

Versetul citat la început arată că Dumnezeu dorește în primul rând bunăvoință. El cunoaște limitele resurselor noastre și niciodată nu ne cere să dăruim ceva ce nu avem. De fapt, acesta este un principiu călăuzitor de mare folos pentru orice lucrare creștină, nu numai în privința banilor, ci și pentru felul cum ne folosim timpul. Cu cât Îl slujim pe Domnul mai mult, cu atât vom înțelege mai bine cât sunt de multe nevoile. Dar dacă ne-am dedica absolut tot timpul pentru a-i ajuta pe alții, tot am fi copleșiți la vederea nevoilor care încă rămân neîmplinite; în plus, unii vor încerca chiar să ne împovăreze cu simțăminte de vină, spunându-ne că nu ne-am găsit timp să-i ajutăm și pe ei, în timp ce un creștin spiritual ar fi făcut așa.

Realitatea însă este aceasta: chiar dacă am vrea, n-am putea să ajutăm așa cum am dori. Nu putem face totul. Mai mult, Domnul niciodată nu ne va împovăra cu simțământul unei false vine, ca să ne determine să-I slujim mai mult, fiindcă „Dumnezeu îl iubește pe dătătorul voios“ (2 Corinteni 8.7).

Unii par să nu vadă deloc nevoile altora, așa că Domnul Însuși trebuie să-i facă atenți la ele. Însă, dacă avem deja bunăvoință, este absolut necesar să ne cunoaștem limitele. Totuși, să nu lăsăm ca aceste limite să ne descurajeze în a face ceea ce putem. Dacă este să vorbim de propria noastră putere, chiar și cele mai intense eforturi ale noastre sunt inutile, însă Dumnezeu poate folosi orice lucru pe care îl avem, pentru gloria Sa.

S. Campbell