Domnul este aproape GBV

În 1 Petru 2.11, apostolul Petru îndreaptă „lumina minunată“ a lui Dumnezeu (versetele 9 și 10) asupra vieții de zi cu zi a preoților sfinți și împărătești cărora le scrie, adresându-se lor ca „străini și călători“. Aceștia, bineînțeles, erau străini în diaspora, așa cum ne arată primul verset al epistolei, dar nu despre aceasta este vorba aici. Orice creștin este străin și călător, iar acest lucru nu trebuie să ne surprindă, fiindcă, prin chiar faptul că am fost aduși într-o relație atât de apropiată și de privilegiată cu Dumnezeu, trebuie să existe o ruptură totală de lume. Lumea este cu totul antagonistă lui Dumnezeu, de aceea nu putem fi cu lumea și cu Dumnezeu în același timp. Partea noastră este relația și comuniunea cu Dumnezeu, de aceea suntem străini și călători pe pământ. Lumea a început cu Cain, care a fost „un fugar și un rătăcitor“ (Geneza 4.12).

Un fugar este un om care a fugit de acasă. Un rătăcitor este un om care n-are nicio casă. Un străin este un om care nu este acasă la el. Iar un călător este un om care călătorește către casa lui.

Prezența lui Dumnezeu este adevăratul cămin al sufletelor noastre, astfel că noi suntem despărțiți de sistemul lumii, pentru a fi străini în el, deși suntem lăsați în el pentru un timp, ca să manifestăm virtuțile lui Dumnezeu. Totuși, noi nu rătăcim fără un scop, căci suntem călători, iar acest lucru înseamnă că avem o țintă către care înaintăm.

F. B. Hole