Domnul este aproape GBV
Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.
2 Corinteni 3.18
Mintea noastră, sau mai degrabă gândirea noastră, este formată de lucrurile cu care avem de-a face zi de zi – în bine sau în rău. Lucrurile pe care le auzim, pe care le vedem sau pe care le gândim influențează atitudinea noastră, chiar dacă nu suntem conștienți de aceasta. Acest lucru este adevărat cu privire la muzica lumească, la filme, la pagini de internet sau la diverse medii de socializare, care adesea, fără să ne dăm seama, ne inoculează felul de gândire al lumii.
Când însă citim Cuvântul lui Dumnezeu și ne preocupăm cu lucrurile care au valoare eternă, gândirea noastră este înnoită și formată într-un fel pozitiv. Putem compara aceasta cu felul în care ne hrănim fizic în fiecare zi. Dumnezeu i-a creat pe oameni ca ființe dependente, care nu pot trăi fără hrană. La fel cum omul nostru din afară are nevoie de mâncare în fiecare zi, tot așa omul dinăuntru are nevoie de hrană spirituală în fiecare zi. Cât de ușor este să uităm acest adevăr atât de simplu! Domnul Isus S-a numit pe Sine Pâinea vieții și i-a îndemnat pe ucenicii Săi să se hrănească cu El (Ioan 6.54-56). Dar ce înseamnă acest lucru pentru noi, în mod practic? Cum putem face așa ceva? A mânca înseamnă a asimila, iar pentru a-L asimila pe Domnul Isus, trebuie să ne preocupăm cu El – de exemplu, trebuie să studiem viața Sa prezentată în cele patru Evanghelii.
Însă nu trebuie să ne limităm la Evanghelii. Epistolele de asemenea ne prezintă multe glorii ale Fiului lui Dumnezeu, la care trebuie să reflectăm. De exemplu, ne putem preocupa cu titlurile care Îi sunt conferite. Ce înseamnă aceste titluri? Care este locul în care El Se află acum? Ce face El acum, în glorie? Când avem astfel Persoana Lui înaintea ochilor noștri, Duhul Sfânt face o lucrare minunată în noi: ne transformă tot mai mult în același chip cu al Domnului Isus!
P. Svetlik