Domnul este aproape GBV
Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.
2 Corinteni 8.9
Domnul înțelege când noi greșim în mod inconștient, adică nu cu intenție. În cazul tuturor jertfelor pentru păcat vedem că Dumnezeu nu îngăduia ca cineva din poporul Său să calce de bunăvoie vreuna dintre poruncile Sale sau să fure ceva care Îi aparține. Și nici noi nu putem îngădui, dacă am cunoscut harul și dragostea lui Dumnezeu și a Domnului Isus, care a dat tot ce a avut ca să ne facă bogați. Vedem aceasta și în Matei 13, în pilda negustorului care căuta perle frumoase și care, „găsind o perlă de mare valoare, a mers și a vândut tot ce avea și a cumpărat-o“. De aceea, Domnul Isus a mers la cruce și a dat totul, chiar viața Sa, și după aceea S-a făcut rob pentru totdeauna (comparați cu Exod 21.5,6), ca astfel noi să obținem plinătatea binecuvântărilor care erau partea Sa în casa Tatălui. Nicio creatură – nici măcar arhanghelii Mihail și Gabriel – n-a avut vreodată parte de acestea, însă nouă El a vrut să ni le dea! În lumina acestui har, cine ar putea să-I răpească ceva în mod conștient, sau cine ar refuza să-I dea ceea ce este un drept al Lui? Dacă privim la harul Domnului Isus, nu putem crede că cineva care Îl cunoaște ca Mântuitor ar fi în stare de așa ceva.
Așa este și cu privire la Dumnezeu. Nu sunt strângerile noastre laolaltă de duminica dimineața, care ar trebui să fie totuși ore de adorare, dovadă că inimile noastre sunt egoiste? Nu se întâmplă oare ca, acolo unde Domnul Isus ne invită la Sine și ne roagă: „Faceți aceasta în amintirea Mea“, deseori n-o facem spre amintirea Sa și a lucrării Sale, ci ne strângem pentru amintirea mântuirii noastre? Nu ne gândim noi deseori aproape exclusiv numai la rezultatele pe care le-a adus lucrarea Sa pentru noi? În ce măsură ne ocupăm cu dragostea Sa și cu slava Persoanei Sale, așa cum se arată ea pe cruce, sau cu suferințele și cu moartea Sa? Rugămintea Sa este: „Faceți aceasta în amintirea Mea“. Nu este oare adevărat că noi așa de repede ne întoarcem spre ceea ce am primit, aceasta fiind o dovadă a egoismului inimii noastre? Nu este oare adevărat că în viața noastră deseori ne preocupăm cu ceea ce am primit, cu ceea ce dorim sau cu ceea ce considerăm necesar și Îl rugăm pe Dumnezeu pentru aceasta, în timp ce ne gândim puțin la ceea ce El are ca drept al Său?
H. L. Heijkoop