Domnul este aproape GBV

Istoria lui Iosif este, pe de o parte, o imagine a lepădării lui Hristos de către iudei, iar de cealaltă parte, o imagine a lepădării Lui de către națiuni. Aflat în mâinile fraților săi, Iosif este aruncat într-o groapă; apoi, aflat în mâinile națiunilor, este aruncat în închisoare. Avem nevoie de ambele imagini pentru a înțelege în mod complet adevărul care ne este prefigurat prin acestea, deoarece venirea Fiului lui Dumnezeu în lume nu poate fi limitată la iudei. Într-adevăr, El a fost trimis de către Tatăl la ai Săi, dar este la fel de adevărat că El a venit ca lumea să fie salvată prin El. Însă, din nefericire, El a fost lepădat atât de iudei, cât și de națiuni.

Chiar dacă atât iudeii, cât și națiunile s-au unit în lepădarea lui Hristos, totuși a existat o diferență între felurile în care L-au tratat; o diferență prefigurată de istoria lui Iosif. În ceea ce îi privește pe frați, motivele care i-au condus au fost invidia și ura. Chiar dacă în casa națiunilor vedem corupția și nedreptatea la lucru, iar în închisoarea lor găsim indiferență egoistă, totuși, din partea acestor națiuni nu a existat în niciun caz dușmănie reală față de Iosif. Iar aceste diferențe dintre iudei și națiuni sunt văzute în mod izbitor la cruce.

În timp ce reprezentanții națiunilor, Irod și Ponțiu Pilat, au fost caracterizați de nedreptate crasă și de indiferență crudă, pe iudei i-a caracterizat invidia și ura de moarte – o astfel de invidie, încât a fost sesizată chiar și de către națiuni; și o astfel de ură, care i-a orbit așa de mult, încât nu au reacționat în niciun fel față de niciun apel al rațiunii, față de nicio cerere a dreptății și față de niciun simțământ al rușinii.

H. Smith