Domnul este aproape GBV

În vechea creație, omul aparține morții. Prin urmare, s-a spus pe drept că, din momentul în care se naște, el începe să moară. Solemnă realitate! Omul nu poate fugi de moarte. Nu există nici cel mai mic lucru din ceea ce omul posedă în vechea creație, care să nu-i fie luat de mâna necruțătoare a morții. Moartea îi ia totul, îi preface trupul în țărână și îi trimite sufletul la judecată. Casele, pământurile, bogăția, distincțiile, faima și influența, toate dispar atunci când acest vrăjmaș din urmă, moartea, își face apariția. Bogăția întregului univers, dacă i-ar aparține unui singur om, nu i-ar putea procura acestuia nici măcar o secundă de viață în plus. Moartea îl despoaie pe om de tot ceea ce are și îl duce la judecată. Împăratul și cerșetorul, nobilul și țăranul, filosoful erudit și ignorantul – toți sunt la fel. Moartea are stăpânire peste toți în sfera vechii creații.

În noua creație însă, moartea îi aparține omului. Nu există nici măcar un singur lucru pe care creștinul să-l aibă și să nu-l datoreze morții. El are viață, iertare, îndreptățire, pace, acceptare, glorie – toate prin moarte, prin moartea lui Hristos. Întregul aspect cu privire la moarte este schimbat. Satan nu mai poate aduce moartea asupra sufletului celui credincios ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Satan, ca fiind cel care avea puterea morții, a fost nimicit. Domnul Isus l-a deposedat de putere, iar acum ține în mâna Sa atotputernică cheile morții și ale Locuinței morților. Moartea și-a pierdut țepușul; Locuința morții a fost înfrântă. Prin urmare, dacă moartea vine la cel credincios, ea vine nu ca un stăpân, ci ca un slujitor. Nu vine ca un polițist, pentru a-i târî sufletul în închisoarea eternă, ci ca o mână prietenoasă care deschide ușa coliviei, pentru ca sufletul să-și poată lua zborul către căminul lui din ceruri.

C. H. Mackintosh