Domnul este aproape GBV

Când cineva urmează o ordine constituită în biserică după principii omenești și o mărturisire de credință formulată de oameni (chiar dacă acea persoană este încredințată că stă pe temeiul Scripturii), atunci sunt la îndemână reguli și rânduieli pentru orice fel de situații, iar dacă se ridică obiecții, este stabilit și cum se poate acționa în continuare. Dar, când cineva este adunat în Numele Lui și când Îi recunoaște autoritatea, când el doar execută ceea ce Domnul a hotărât pentru fiecare moment, dacă El ne-a îngăduit să luăm parte la Masa Domnului, trebuie să întrebăm: «Doamne, ce dorești să facem?». Și, desigur, trebuie să-L întrebăm pe Domnul ce vrea să facem în orice lucru, mare sau mic.

Totodată, orice hotărâre luată în adunare sau în întâlnirile administrative ale fraților trebuie să fie interpretarea gândului Domnului în acel caz care este discutat. Când așa stau lucrurile, discuțiile nu degenerează în dorința de a ne impune părerile noastre, ci se creează un spirit de unitate, în căutarea împlinirii voii Domnului. Avem deci nevoie de exersarea inimilor noastre, ca să nu ne lăsăm gândurile s-o ia razna și să nu exprimăm gânduri, opinii sau interese ale noastre, ci ceea ce gândește Domnul în cazul specific. Când sfatul unei biserici are un regulament cu privire la felul de a proceda și când el este practicat întocmai, nu vor rămâne multe probleme nesoluționate. Dar, când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească și să ne conducă, când El trebuie să aleagă ce să facă și prin cine anume, atunci este nevoie de exerciții ale inimii.

Cum putem însă deosebi și recunoaște călăuzirea Duhului Sfânt, dacă nu trăim în strânsă legătură cu Domnul și nu ne supunem în mod conștient călăuzirii Lui? Cum poate cineva să știe dacă Duhul Sfânt vrea să-l folosească sau nu într-un anume moment? Pentru aceasta este nevoie de atenție, de dependență de Domnul, de dorința de a fi folosit numai prin Duhul Sfânt.

H. L. Heijkoop