Domnul este aproape GBV

Obiecțiile ridicate față de studiul profeției își au izvorul într-o rădăcină a necredinței, uneori adânc ascunsă, care presupune că binecuvântarea depinde de măsura în care un subiect are legătură cu mine sau cu împrejurările mele. Prin urmare, când cineva pretinde că profeția nu este esențială, întreb: Esențială pentru ce? Dacă este vorba de mântuire, da, sunt de acord că nu este esențială pentru ca cineva să fie mântuit. Însă faptul că cei care obiectează față de profeție se plasează pe terenul afirmațiilor că trebuie să studiem doar ceea ce este indispensabil pentru mântuire arată că ei nu au nicio conștiență a ceea ce înseamnă cu adevărat să fie mântuiți și că această nevoie a sufletului lor este singura pe care ei o percep.

Cu toții suntem de acord că celor neconvertiți trebuie să li se prezinte evanghelia, nu profeția. Venirea lui Hristos în glorie, care este centrul profeției neîmplinite, nu poate constitui decât teroare pentru inimile lor, în loc de a fi un subiect care să-i incite la discuție. Pentru cel credincios, venirea Lui este „speranța fericită“, însă pentru cel care nu are pace prin credința în El, ca mort și înviat, preocuparea cu nădejdea Adunării sau cu evenimentele profetice nu este decât o diversiune de care vrăjmașul se poate folosi din plin.

De altă parte, profeția este esențială pentru a putea aprecia corect gloria lui Hristos și gloriile care urmează să fie revelate. Prin urmare, a disprețui profeția înseamnă să disprețuiești, în mod involuntar, gloria și harul care ne-au fost făcute cunoscut. Aceasta este cea mai clară dovadă cu privire la egoismul inimilor noastre, inimi care doresc ca totul din Scriptură să fie numai despre noi. Dumnezeu însă presupune că cei ai Săi doresc să audă orice lucru care Îl înalță pe Domnul Isus. Dacă Hristos este Obiectul inimilor noastre, totul este pace; dacă însă fericirea personală este gândul nostru principal, totul va fi dezamăgire și incertitudine.

W. Kelly