Domnul este aproape GBV
Mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină, care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.
Coloseni 1.12,13
Întunericul în care acționează Satan și în care își exercită puterea asupra omului, care a ajuns robul său, se află în contrast izbitor cu lumina în care locuiește Dumnezeu, lumină care este însăși natura Sa și la care, prin har, îi face părtași și pe sfinții Săi. În harul Său infinit, El a lucrat în favoarea acestora și, prin atotputernicia Sa, i-a eliberat de sub puterea care îi ținuse robi până atunci. Dumnezeu i-a scos din domeniul unde domnește Satan, rupându-le legăturile și deschizându-le poarta acelei temnițe a întunericului, și i-a introdus în domeniul luminii. Apreciem noi oare, așa cum se cuvine, acest har imens?
Dar aici găsim ceva mai mult. „Dumnezeu este dragoste“ în aceeași măsură în care este „lumină“, iar domeniul luminii este în același timp și domeniul dragostei. După ce „ne-a eliberat din stăpânirea întunericului“, El „ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale“. Este încă o realitate, o poziție în care am fost așezați prin harul Său suveran și prin puterea Sa. Este o favoare asupra căreia nu vom putea insista îndeajuns pentru bucuria și pacea sufletelor noastre: avem parte cu El în lumină și un loc în Împărăția Fiului dragostei Sale. Totul vine de la Tatăl și ne-a fost dăruit prin Fiul.
„Ne-a strămutat“ vorbește despre exercitarea puterii eliberatoare care ne smulge de sub puterea vrăjmașului; Dumnezeu îi răpește prada vrăjmașului și o duce într-un loc de siguranță, unde puterea acestuia a fost anihilată. Acolo suntem sub paza unei dragoste atotputernice, după cum cineva spunea: «Aici nu este vorba de împlinirea de către om a vreunei cerințe a legii iudaice; este doar o lucrare a puterii lui Dumnezeu, care ne tratează ca fiind în întregime și din fire robi ai lui Satan și ai întunericului și ne așază, printr-un act suveran, în virtutea acestei puteri, într-o poziție și într-o relație cu totul nouă față de Sine Însuși».
H. Rossier