Domnul este aproape GBV

Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu!

Isaia 40.1

Dumnezeu dorește să-Și mângâie poporul, însă, pentru aceasta, El trebuie să-i arate adevărata stare, după care îi oferă remediul. Prima parte a acestui mesaj poate să nu sune prea mângâietor, însă Dumnezeu este nevoit să înceapă în felul acesta. El face rana, pentru ca apoi să o vindece; El omoară, pentru ca apoi să dea viață. Nu-L vom putea cunoaște în plinătatea puterii Lui de a susține și de a mângâia, până nu vom ajunge la sfârșitul propriilor noastre resurse. În lucrarea Sa de mângâiere, Dumnezeu începe întotdeauna prin a ne arăta nevoia și dependența de puterea Lui perfectă. În Isaia 40, El îi spune profetului: „Mângâiați pe poporul Meu“, după care începe să-l instruiască în privința caracterului mesajului care îi fusese încredințat.

Un glas a zis: „Strigă!“, iar Isaia a întrebat: „Ce să strig?“. Răspunsul a fost: „Orice făptură este ca iarba, și toată frumusețea ei, ca floarea câmpului“ (versetul 6). Aceasta este ordinea divină întotdeauna. Până nu ne dăm seama de nimicnicia și de neputința noastră, nu ne putem folosi de mângâierea pe care Domnul așteaptă să ne-o dea.

În Noul Testament vedem toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii implicate în această lucrare de mângâiere. Tatăl este numit „Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1.3). Duhul Sfânt este numit „Mângâietorul“ de patru ori în ultimul discurs al Domnului către ucenici (Ioan 14.16,26; 15.26; 16.7). Un caracter al lucrării Domnului Isus a fost acela de a-i mângâia pe „toți cei care jelesc“ (Isaia 61.2). El este numit Avocatul nostru la Tatăl (1 Ioan 2.1), iar cuvântul „Avocat“ este același cuvânt tradus din grecește cu „Mângâietor“ în Evanghelia după Ioan.

Cât de minunat este să fim în părtășie cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, așa încât să ne bucurăm de mângâierea pe care Dumnezeu Își găsește plăcerea să ne-o dea!

H. A. Ironside