Domnul este aproape GBV

Când ucenicii s-au strâns, ușile erau închise de frica iudeilor. Este evident că acești ucenici erau cu totul separați de corupția religioasă a acelor zile. Ei erau un grup separat.

În mijlocul acestor ucenici, care erau adunați, a venit Isus. El a devenit Centrul strângerii lor. Chiar dacă după înălțarea Sa la cer El nu mai apare în mijlocul poporului Său, totuși cuvintele Lui rămân încă adevărate: „Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18.20). Acest mic grup de oameni, probabil necunoscut lumii din jur, sau, dacă era cunoscut, era disprețuit și nebăgat în seamă, era cu siguranță cel mai nobil grup din Ierusalimul acelor zile, pentru că Domnul era în mijlocul lor. Să remarcăm faptul că Domnul a venit în mijlocul lor în trupul Său glorificat, „ușile fiind închise“ și, din nou, se spune că, după opt zile, „a venit Isus, ușile fiind închise“. S-a spus, pe bună dreptate, că nu există niciun cuvânt care să ne facă să înțelegem că ușile au fost deschise pentru a-I permite Domnului să intre, așa cum au fost deschise pentru a-i permite lui Petru să iasă din închisoare (Fapte 12.10; 5.19). Noi privim această scenă ca pe o minune, și așa ar fi dacă privim spre trupurile noastre prezente. Însă, pentru un trup glorificat, aceasta era o acțiune normală, chiar dacă ni se pare de neînțeles.

Venind în mijlocul alor Săi, Domnul le proclamă pacea și apoi le arată mâinile și coasta Sa, amintindu-le, prin aceste semne, marea lucrare prin care pacea a fost făcută. Pacea nu poate fi obținută prin lacrimi, prin suspine sau prin rugăciuni; nici prin judecata de sine sau prin tăgăduirea de sine; nici prin mărturisire sau prin compensație, ci doar prin sângele vărsat pe cruce și primit prin credința în Cuvântul Lui.

După ce S-a descoperit pe Sine și a pronunțat pacea, El le umple inimile cu bucurie. La fel stau lucrurile și cu noi: doar dacă ne desprindem privirile dinspre noi și Îl privim pe Domnul în frumusețea Lui, inimile ne vor fi bucuroase.

H. Smith