Domnul este aproape GBV
Dacă va păcătui cineva, auzind glasul unui jurământ și fiind martor, fie că a văzut sau a știut, dacă nu va spune, atunci își va purta nelegiuirea.
Levitic 5.1
Este vorba aici nu atât de mult despre adeverirea unui blestem pe care noi l-am auzit, ci despre obligațiile impuse de autoritatea publică – să confirmi cu jurământ ceea ce știi sau ceea ce ai văzut. Când deci autoritatea publică (conducerea) interoghează pe cineva sub jurământ, el trebuie să spună adevărul și să relateze corect ceea ce a văzut și ceea ce știe. Alte locuri din Scriptură care au aceeași temă sunt: Proverbe 29.24; 1 Împărați 8.31 și Numeri 5.21. Acest principiu îl vedem clar la Domnul Isus, când este interogat, în Matei 26: „Preoții cei mai de seamă, bătrânii și tot sinedriul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî. Dar n-au găsit niciuna, deși au venit mulți martori falși. La urmă au venit doi martori mincinoși și au spus: Acesta a zis: «Eu pot să stric templul lui Dumnezeu și să-l zidesc în trei zile». Marele preot s-a sculat în picioare și I-a zis: «Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?». Dar Isus tăcea“.
Omul din lume poate spune: «Cea mai mare prostie pe care poate s-o facă un acuzat este să nu spună nimic atunci când se aduc învinuiri false împotriva lui». A tăcea înseamnă, în mod normal, a fi de acord. Domnul Isus a tăcut. El nu S-a apărat. Mai departe se spune: „Marele preot a răspuns și I-a zis: «Te jur pe Dumnezeul cel Viu să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!»“. Aceasta era, la iudei și în Vechiul Testament, forma de jurământ. Și acum, în anumite țări, este tot așa ca și atunci, că nu acela care spune jurământul trebuie să rostească formula de jurământ, ci acela care primește jurământul, ca marele preot de aici. Domnul Isus știa foarte bine ce consecințe avea un răspuns consimțit. Însemna sentința Sa la moarte. Totuși se spune: „Isus i-a zis: «Tu însuți ai spus»“. Domnul răspunde acum, deoarece legea, Cuvântul Său propriu, spune aici: «Când cineva este cercetat sub jurământ, trebuie să răspundă și să arate adevărul, oricare ar fi consecințele».
H. L. Heijkoop