Domnul este aproape GBV
Fiți supuși deci, pentru Domnul, oricărei instituții omenești, fie împăratului, ca autoritate supremă, fie guvernatorilor, ca trimiși de el să-i pedepsească pe cei răufăcători și să-i laude pe cei care fac bine. Fiindcă așa este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele, să reduceți la tăcere neștiința oamenilor fără minte; [purtați-vă] ca fiind liberi, dar nefăcând din libertate o haină a răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
1 Petru 2.13-16
Mărturia acestor creștini îi scotea complet din sistemul de idei, de principii și de obiceiuri iudaice, dar ei erau în aceeași măsură străini de obiceiurile celor dintre națiuni, ceea ce ar fi putut face să se creadă că ei ar fi fost încurajați să disprețuiască rânduielile omenești de guvernare. Nimic de felul acesta! Dimpotrivă, ei trebuia să fie supuși oricărei instituții omenești, pentru Domnul.
În dragostea lor, ei Îl recunoșteau pe Hristos nu numai ca Mântuitor, ci și ca Domn, iar dragostea lor pentru El punea în ordine toate legăturile lor cu oamenii, potrivit rânduielii de guvernare a lui Dumnezeu. Mai întâi, ei trebuia să fie supuși împăratului, ca autoritate supremă în această lume, fiind așezat deasupra tuturor; apoi guvernatorilor, ca trimiși ai autorității pentru a-i pedepsi pe cei răi și pentru a-i lăuda pe cei ce fac binele.
Dar, ar putea cineva să întrebe, ce se întâmplă dacă acești reprezentanți ai autorității îi persecută pe cei ce fac binele, în loc să-i laude? Acest lucru nu schimbă cu nimic obligațiile noastre față de Dumnezeu. Noi nu trebuie decât să facem binele, pentru a închide gura oamenilor. Aceștia sunt caracterizați de lipsă de minte și de incapacitatea de a face deosebirea dintre bine și rău: „Dacă am vorbit rău, mărturisește despre răul acesta; iar dacă am vorbit bine, de ce Mă lovești?“ (Ioan 18.23). Această supunere față de autoritate nu are nimic de-a face cu o lașitate slugarnică. Dimpotrivă, noi suntem liberi, nicidecum sub robia oamenilor. Libertatea noastră nu favorizează nicidecum răutatea, nici nu-i slujește acesteia drept haină, ci face din noi niște robi ai lui Dumnezeu care știu că toate lucrurile bune sunt cuprinse în această robie. Astfel, întreaga noastră viață se reduce la „ascultarea lui Hristos“, care, în această epistolă, este o regulă absolută a vieții creștine.
H. Rossier