Domnul este aproape GBV
După aceasta, Isus, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete“. Acolo era un vas plin cu oțet. Și ei, umplând un burete cu oțet și punându-l într-un isop, I l-au dus la gură. Deci, când a luat Isus oțetul, a spus: „S-a sfârșit!“; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.28-30
În Evanghelia după Ioan nu există nicio relatare despre suferințele din grădina Ghetsimani sau despre suferințele de pe cruce. În acord cu scopul Evangheliei, totul este prezentat din punct de vedere divin. Prin cunoștință divină, Isus, știind că toate lucrurile erau acum încheiate, a împlinit Scriptura prin cuvintele: „Mi-e sete“. Apoi, cu siguranță divină, a putut să spună: „S-a sfârșit!“, după care citim: „Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul“. În Evangheliile după Marcu și după Luca este făcută aceeași afirmație, dar se folosește un cuvânt diferit, redat doar prin: „Și-a dat duhul“ (Marcu 15.37; Luca 23.46). Această expresie a devenit un mod obișnuit de exprimare în astfel de situații, dar aici Cel care „Își dă duhul“ este El Însuși. Un om poate să-și ia viața, dar nimeni nu poate, printr-un act al voinței proprii, să-și separe duhul de trup. Aceasta Domnul o face ca Fiul, așa cum El Însuși a amintit în această Evanghelie: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși“ (Ioan 10.17,18).
Regulile evreilor și brutalitatea soldaților conduc la frângerea picioarelor celor doi tâlhari și la străpungerea coastei Mântuitorului. Cât de puțin au înțeles ei că, prin acțiunea lor, trimiteau un credincios în paradis și făceau să iasă o mărturie pentru harul curățitor și mântuitor al lucrării lui Hristos, în timp ce împlineau Scripturile care spun că niciunul din oasele Lui nu va fi zdrobit și că „vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“! (Exod 12.46; Numeri 9.12; Psalmul 34.20; 22.16,17; Zaharia 12.10).
H. Smith