Domnul este aproape GBV
Având deci un Mare Preot măreț, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea noastră.
Evrei 4.14
Creștinul este nu doar iertat, ci și eliberat. Hristos a murit pentru el, iar el a murit împreună cu Hristos. Prin urmare, el este liber, ca unul care a înviat dintre cei morți, și este viu pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. El este o nouă creație; a trecut din moarte la viață; moartea și judecata sunt în urma lui, iar înainte nu are altceva decât gloria. El deține un titlu de neșters și o speranță neumbrită de niciun nor.
Dacă toate acestea sunt adevărate pentru oricare copil al lui Dumnezeu – și Scriptura ne spune că sunt – ce altceva ne-am mai putea dori? Nimic, în ce privește titlul nostru; nimic, în ce privește poziția noastră; nimic, în ce privește speranța noastră. Toate acestea le deținem în mod absolut, potrivit perfecțiunii divine. Totuși, starea noastră nu este perfectă, nici umblarea noastră. Suntem încă în aceste trupuri, cuprinși de multe slăbiciuni, expuși multor ispite și într-un continuu pericol de a ne poticni, cădea și rătăci. Prin noi înșine nu suntem capabili să avem nici măcar un gând potrivit, nici să ne păstrăm pentru o singură secundă în poziția binecuvântată în care harul ne-a introdus. Este adevărat că avem viața eternă și că suntem uniți cu Capul nostru din cer, prin Duhul Sfânt trimis pe pământ, astfel încât siguranța noastră este eternă. Nimic nu poate atinge viața noastră, întrucât ea este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“ (Coloseni 3.3). Însă, deși nimic nu poate atinge viața noastră, nici modifica poziția noastră, totuși, văzând că starea și umblarea noastră sunt imperfecte, comuniunea noastră este supusă pericolului de a fi întreruptă, de aceea avem nevoie de lucrarea prezentă a lui Hristos pentru noi.
Domnul Isus este viu și stă la dreapta lui Dumnezeu pentru noi. Lucrarea Lui pentru noi acolo nu încetează niciun moment. El a străbătut cerurile, în virtutea unei ispășiri împlinite, și acolo Își continuă El lucrarea Sa perfectă de mijlocire pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
C. H. Mackintosh