Domnul este aproape GBV
Lecții din viața lui Manase (3) – Rodul luminii
Manase a cunoscut că Domnul, El este Dumnezeu … Și a îndepărtat pe dumnezeii străini, și idolul din casa Domnului … Și a refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace și de mulțumire și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
2 Cronici 33.13,15,16
După ce Manase s-a smerit adânc înaintea Lui, Domnul l-a adus înapoi la Ierusalim. Atunci Manase a cunoscut că Domnul era Dumnezeu. N-a fost doar o schimbare de gândire la el, căci realitatea smeririi lui profunde și a pocăinței veritabile s-a arătat imediat: „Pentru că întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, de care nu-ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte“ (2 Corinteni 7.10).
Regretul nu înseamnă pocăință. Iuda Iscarioteanul a avut regrete, însă sfârșitul său a fost unul cumplit. De altă parte, citim că Petru a plâns cu amar după ce se lepădase de Domnul, însă în sufletul lui a fost produsă pocăință adevărată, spre mântuire.
Putem vedea clar rezultatele pocăinței veritabile a lui Manase: el a îndepărtat dumnezeii străini și idolul din casa Domnului; a dărâmat toate altarele pe care le zidise; a restabilit altarul Domnului și a adus jertfe de mulțumire pe el; a poruncit întregului Iuda să-I slujească Domnului. Manase nu fusese caracterizat de niciunul dintre aceste lucruri în viața lui de mai înainte, însă, după pocăința sa, el a făcut ceea ce era bine, drept și adevărat.
De aici învățăm lecția că trebuie să umblăm ca niște copii ai luminii. În viața lui Manase a fost schimbare clară, nu doar cuvinte. Umblarea noastră, de asemenea, trebuie să fie într-un contrast total cu lucrările neroditoare ale întunericului – „Rodul luminii este în orice bunătate și dreptate și adevăr“ (Efeseni 5.9). Să fim și noi caracterizați de această roadă întreită a luminii!
A. Leclerc