Domnul este aproape GBV

Leagă mărturia, pecetluiește legea între ucenicii Mei.

Isaia 8.16

Acesta a fost un timp dificil în Israel. Zilele strălucitoare de sub domnia lui David și de sub cea a lui Solomon trecuseră. Poporul se divizase deja în împărăția din nord și cea din sud. Prin urmare, unitatea de mai înainte nu mai era vizibilă, iar necredincioșia față de Dumnezeu se adâncea tot mai mult.

Profetul Isaia vestește: „De aceea, iată, Domnul va aduce peste ei apele puternice și multe ale râului, pe împăratul Asiriei și toată gloria lui. Și el se va sui în toată albia lui și va trece peste toate malurile lui. Și va năvăli în Iuda“ (Isaia 8.7,8). Totuși, chiar și într-un astfel de timp, Dumnezeu vede în mijlocul poporului apostat un mic grup de oameni care se țineau strâns de aceste cuvinte: „Dumnezeu este cu noi“ (versetul 10), o referire profetică la Emanuel, care urma să vină. Ei recunoșteau că pedeapsa lui Dumnezeu era justificată și luau aminte la atenționarea de a nu umbla „pe calea poporului acestuia“ (versetul 11).

Atenția lui Dumnezeu era îndreptată asupra acestor oameni, în care Își găsea plăcerea și pentru care avea o adresare specială: „ucenicii Mei“ (Isaia 8.16). Aceasta este prima dată când Dumnezeu folosește acest nume în Cuvântul Său, nume care descrie relația lor apropiată cu El. Ei doreau să se țină strâns de Dumnezeu, chiar dacă toți cei din jurul lor deveneau din ce în ce mai indiferenți. Pentru această mică rămășiță, Dumnezeu păstrase ceva special: mărturia („leagă mărturia“) și legea („pecetluiește legea“). Această mărturie trebuia să fie „legată“ pentru ei, așa cum un sul de carte era pecetluit cu o panglică în timpurile străvechi, atunci când era transportat. Iar cuvântul folosit aici pentru „lege“ este unul general, care înseamnă de asemenea „învățătură“ sau „instruire“.

Aceasta este trăsătura ucenicilor: ei cunosc mărturia lui Dumnezeu și au primit învățătura Lui. Iar ceea ce au învățat în părtășie cu Dumnezeu le modelează viața și practica. Domnul căuta astfel de ucenici în Israel în acel timp. Astăzi, El de asemenea îi caută. Suntem noi astfel de ucenici?

F. Ulrich