Domnul este aproape GBV

Dar vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr.

Ioan 4.23

Avem aici ceea ce va acționa cu siguranță asupra conștiinței celui credincios. Ne închinăm noi Tatălui în duh și în adevăr? Sau ne mulțumim să ne amestecăm cu lumea, cu muzica, cu arhitectura și cu ritualurile ei? Știm bine că oricine poate reacționa la aceste lucruri într-un fel religios, iar așa ceva nu este decât a reînvia esența și mijloacele idolatriei.

Apostolul Pavel le-a punctat acest lucru galatenilor (Galateni 4.9), atunci când aceștia îmbrățișaseră ritualurile și formele religioase iudaice. Dar ce ar simți apostolul astăzi, la vederea stării de lucruri actuale? Iar realitatea și mai tristă este că această stare se degradează din ce în ce mai mult. Și așa vor merge lucrurile, până la sfârșitul cumplit, când Domnul Isus Se va arăta din cer „într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și peste cei care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos“ (2 Tesaloniceni 1.8).

Îi îndemn pe toți frații mei în Hristos ca bucuria inimii lor, atunci când sunt strânși laolaltă, să fie aceea de a se închina cu adevărat și de a nu se mulțumi doar cu a vorbi despre închinare. Acest pericol se poate observa des atunci când ne întâlnim pentru a-L lăuda pe Domnul și când mai mult vorbim și ne rugăm despre închinare, decât efectiv să ne închinăm. Putem vorbi despre închinare în rugăciunile noastre, însă a vorbi despre închinare nu înseamnă închinare. La strângerile pentru închinare nu trebuie să ne ocupăm cu a explica ce înseamnă închinarea; putem face acest lucru cu alte ocazii. Dacă suntem adunați laolaltă pentru închinare, să ne închinăm, adorându-L pe Cel care trebuie să umple și să satisfacă inima fiecăruia dintre noi. Închinarea creștină înseamnă revărsarea către Dumnezeu a unei inimi care și-a găsit bucuria și satisfacția, prin Duhul Sfânt, în Fiul și în Tatăl.

W. Kelly