Domnul este aproape GBV
Lecții din viața lui Ezechia (3) – A nu-I da gloria cuvenită lui Dumnezeu
În zilele acelea, Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte; și s-a rugat Domnului și El i-a vorbit și i-a dat un semn. Dar Ezechia n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima.
2 Cronici 32.24,25
Ezechia fusese vindecat în mod miraculos, iar Iuda fusese izbăvit în mod miraculos de atacul împăratului Asiriei. Dumnezeu a îngăduit ca Ezechia să fie pus la încercare prin intermediul vizitei trimișilor din Babilon, pentru a se arăta ce era în inima lui. Veștile despre vindecarea lui miraculoasă și despre marea eliberare dată poporului ajunseseră până departe. Avea Ezechia să fie îndeajuns de smerit și să-I dea glorie lui Dumnezeu pentru toate acestea, sau avea să se înalțe în ochii oamenilor?
Citim că „n-a fost nimic în casa lui, nici în împărăția lui pe care să nu li-l fi arătat Ezechia“ trimișilor Babilonului (2 Împărați 20.13). Dumnezeu îl binecuvântase mult pe Ezechia, chiar într-un fel miraculos, însă el a folosit aceasta pentru a se înălța pe Sine și „n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima“ (2 Cronici 32.25).
Ce lecție importantă pentru noi! Când vorbim despre lucrările bune pe care Dumnezeu le-a făcut în viața noastră, oare o facem pentru a-I da Lui glorie, sau pentru a atrage atenția spre noi înșine? Să avem grijă să nu ne înălțăm pe noi înșine prin intermediul lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit!
Domnul nostru Isus a căutat întotdeauna să-I dea glorie lui Dumnezeu și n-a căutat niciodată gloria oamenilor. El a spus: „Eu Îl onorez pe Tatăl Meu“ și „Eu nu caut gloria Mea“ (Ioan 8.49,50). În toată viața Sa, Domnul L-a glorificat în mod perfect pe Tatăl – „Eu Te-am glorificat pe pământ“ (Ioan 17.4).
A. Leclerc