Domnul este aproape GBV
După ce v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, spre dragoste frățească neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din inimă curată, fiind născuți din nou nu dintr-o sămânță care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu.
1 Petru 1.22,23
Lucrul care trebuia să-i caracterizeze pe acești creștini era umblarea asemenea celei a lui Hristos, „ascultarea de adevăr“; adevărul, gândul lui Dumnezeu, trebuie să aibă drepturi absolute asupra inimii noastre. Așa a fost în cazul Omului perfect, Hristos Isus, dar, spre deosebire de noi, El nu avea nevoie ca ascultarea de adevăr să-I curățească sufletul. Adevărul Îl guverna; nu era chiar El „Calea, Adevărul și Viața“? În ce ne privește, această ascultare de adevăr ne curățește sufletele, împiedicându-le să se atașeze de lucruri contrare sfințeniei lui Dumnezeu. Ca urmare a acestui fapt, orice lucru străin de caracterul lui Dumnezeu este alungat din inimă. Dar caracterul lui Dumnezeu este dragostea, iar noi manifestăm această dragoste iubindu-i pe frați, pe aceia pe care Dumnezeu îi iubește. Potrivit acestui caracter, creștinul manifestă o dragoste adevărată, fără ipocrizie și nu doar afișând o aparență care nu corespunde realității. Este o dragoste izvorâtă din inimă, dintr-o inimă unde necurăția nu-și mai găsește locul. Acest lucru era cu atât mai important de subliniat, cu cât acești creștini erau scoși din sfera intereselor înguste și egoiste ale iudaismului și introduși în sfera largă a dragostei creștine.
Într-adevăr, ce diferență (versetul 23) între poziția lor actuală și starea lor din trecut! Ca evrei, ei proveneau dintr-o sămânță care se strica. Ei aparțineau unui popor păcătos și condamnat, ca urmare a originii lui pământești și păcătoase. Dar, de acum înainte, ei nu mai aveau nimic de-a face cu natura lor de altădată. Era vorba de o nouă naștere, dintr-o sămânță vie și permanentă, care rămâne pentru totdeauna: Cuvântul lui Dumnezeu. Cât despre sămânța care se strică, din ea nu rămâne nimic! Orice carne este ca iarba; ea dispare ca floarea ierbii, care strălucește pentru o clipă, apoi se usucă și cade și nu mai este bună decât pentru foc. Așa este cu omul și, lucru minunat, așa a fost și cu Hristos când a venit în har și a luat locul omului pentru a-l salva (vedeți Psalmii 102.4,11; 103.15,16; Isaia 40.6-8; Iacov 1.11).
H. Rossier