Domnul este aproape GBV

Puține stări sunt mai triste decât cea a unui om dezamăgit. El întotdeauna găsește vină la alții și stă într-o izolare greșită. Starea lui este mizerabilă, iar cei care sunt suficient de slabi și de neghiobi să-l asculte sunt conduși într-o stare la fel de mizerabilă.

Cât de binecuvântat și de înviorător este să ne întoarcem privirile de la această imagine tristă la imaginea Omului desăvârșit, Singurul care a trăit în mod perfect pe acest pământ! Calea lui a fost într-adevăr una izolată, iar El n-a găsit nimic în jurul Său care să corespundă cu Ființa Sa. „Lumea nu L-a cunoscut“; „a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit“ (Ioan 1.10,11) – a căutat compasiune și mângâietori, dar n-a găsit nimic de felul acesta. Chiar și ucenicii Săi preaiubiți au eșuat în a-L înțelege. Au adormit pe muntele schimbării la față, în prezența gloriei Lui; la fel în grădina Ghetsimani, în prezența suferințelor Sale de nespus. L-au trezit din somn, cuprinși de teamă și de necredință, și L-au asaltat deseori cu întrebările și cu comentariile lor lipsite de pricepere.

Cum a întâmpinat El toate acestea? Cu un har, o răbdare și o bunătate perfecte. Le-a răspuns la întrebări; le-a corectat părerile; le-a alungat temerile; le-a rezolvat dificultățile; le-a satisfăcut nevoile; le-a îngăduit slăbiciunile; le-a dat credit pentru devotamentul lor, chiar și atunci când a fost părăsit de ei; i-a privit cu bunătate și cu dragoste, în ciuda întregului lor faliment – „Fiindcă îi iubea pe cei ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt“.

Să fim și noi însuflețiți de același duh ca al Domnului nostru binecuvântat și să călcăm pe urmele Lui! Atunci izolarea noastră va fi una corectă și, deși calea noastră va fi una îngustă, inima ne va fi largă.

C. H. Mackintosh