Domnul este aproape GBV

Cât de rușinați trebuie să fi fost ucenicii când, după strigătele lor de necredință, Domnul S-a trezit și a liniștit marea și vântul cu câteva cuvinte! Cât de scandaloase s-au dovedit îndoielile lor cu privire la El, după ce vântul și marea s-au supus ascultătoare cuvintelor Lui!

Ce bine ar fi fost să se fi încrezut în El! Ar fi putut să șadă alături de El și să învețe cât de minunat este să aibă o pace de neclintit în mijlocul furtunii, făcând astfel ca acea noapte să rămână una memorabilă, datorită încrederii lor în El. Ar fi putut să împărtășească pacea Lui, fiindcă somnul Său nu era unul al indiferenței, ci al păcii minunate și perfecte, în mijlocul furtunii dezlănțuite. Iar ei n-au fost cu nimic mai în siguranță atunci când Domnul a liniștit marea, decât erau atunci când valurile izbeau în corabie, fiindcă Omul care dormea la cârmă era Domnul universului. În liniște sau în furtună, ei erau în grija Sa. Dacă ar fi înțeles acest lucru prin credință, L-ar fi onorat pe El și ar fi fost scutiți de multă frământare.

Să avem grijă să nu ne pierdem încrederea în Domnul, așa cum au făcut ei! Poate că, atunci când vremea este frumoasă, vorbim despre siguranța oferită de El, dar, când vin furtuni, trebuie să avem grijă să ne ținem strâns de adevărul că El nu poate niciodată eșua. Ne-am încredințat cu totul grijii Lui? Atunci trebuie să știm că El este în întregime vrednic de încrederea noastră. Cunoaștem noi dragostea și înțelepciunea Lui îndeajuns de mult pentru a încredința cârma micuțelor noastre corăbii în mâna Lui și pentru a le lăsa acolo? Câteodată întrebăm: „Doamne, nu-Ți pasă?“. Scriptura însă ne răspunde: Aruncați „asupra Lui toate îngrijorarea voastră, fiindcă Lui Însuși Îi pasă de voi“ (1 Petru 5.7).

J. T. Mawson