Domnul este aproape GBV

Isus i-a spus: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?“. Ea, gândind că este grădinarul, I-a spus: „Domnule, dacă tu L-ai luat de aici, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua“. Isus i-a spus: „Maria!“. Ea, întorcându-se, I-a spus în evreiește: „Rabuni!“, care înseamnă: „Învățătorule!“.

Ioan 20.15,16

Pe măsură ce creștem spiritual și ne preocupăm cu Domnul Isus, afecțiunea noastră pentru El crește din ce în ce mai mult. Există însă multe lucruri care ne pot împiedica să privim la El. Scena învierii redată mai sus ne poate oferi antidotul împotriva unor astfel de lucruri.

Domnul i Se arată Mariei, însă, la început, ea nu L-a recunoscut. Inima ei era apăsată de întristare, era îngrijorată și ajunsese în pragul disperării. Speranțele ei se prăbușiseră și acum ea plângea cu amar. În chiar aceste momente, Domnul înviat i Se arată. Această scenă mișcătoare ne prezintă prima arătare a Domnului după învierea Sa, și Maria este cea căreia Domnul i Se arată cel dintâi. Adesea, când noi avem inima apăsată, nu putem vedea că Domnul este prezent pentru a ne ajuta. Doar atunci când El o cheamă pe nume, Mariei i s-au deschis ochii și L-a recunoscut. Iar Domnul i-a pus atunci o întrebare care este atât de importantă pentru noi toți astăzi: „Pe cine cauți?“.

Răspunsul la această întrebare poate îndepărta poverile care ne apasă. Când privim din nou la Cel care este Mântuitorul înviat, care a promis că niciodată nu ne va lăsa și că nu ne va părăsi, El poate să ne aducă, așa cum a adus-o pe Maria, în savurarea acelei relații scumpe cu Sine Însuși și cu Tatăl. Dacă Îi auzim glasul și privirile noastre sunt ațintite doar asupra Lui, bucuria și fericirea ne vor inunda inimile, chiar și în cele mai dificile împrejurări. Fiindcă El trăiește, și noi vom trăi!

T. Hadley, Sr.