Domnul este aproape GBV

Evangheliile ni-L descoperă pe Cel în care n-a existat egoism. Ele ne dezvăluie o inimă care a fost mereu la dispoziția oricui. Oricât de adâncă a fost suferința Lui, El întotdeauna a purtat de grijă de alții. L-a atenționat pe Petru în Ghetsimani și l-a consolat pe tâlharul de pe cruce. Inima Lui s-a ridicat deasupra împrejurărilor; niciodată n-a acționat sub influența lor, ci S-a purtat potrivit lui Dumnezeu în fiecare dintre ele. Vedem că El le-a simțit întotdeauna, iar psalmii dau adesea expresie simțămintelor pe care inima Lui le avea în diverse împrejurări – „Sunt vărsat ca apa și toate oasele mi se desfac. Inima îmi este ca ceara, se topește înăuntrul meu“ (Psalmul 22.14).

El a fost Omul încercat – în acest fel sunt chemat și eu să-L urmez. Trebuie să uit de mine însumi și de lucrurile care țin de eul meu, arătând dragoste altora. Adevăratul efect al apropierii de Hristos este părtășia cu El cu privire la nevoile altora, în loc să mă preocup cu propriile mele împrejurări. Cum aș putea să-mi îndrept inima către bucuriile sau către durerile celor din jurul meu, fără să trăiesc aproape de Hristos și să am inima umplută cu El, nu cu mine însumi? Dacă studiem viața lui Hristos, așa cum ne-o prezintă Evangheliile, vedem că El n-a acționat niciodată, în nicio împrejurare, pentru Sine Însuși. El S-a bucurat cu cei care se bucurau și a suferit împreună cu cei aflați în suferință. A încurajat, a atenționat sau a mustrat, după cum nevoia o cerea. Tot ceea ce dragostea dicta, aceea a făcut El.

În Psalmul 22 Îl vedem singur, suferind sub mâna lui Dumnezeu, îndurând mânia din cauza păcatului, însă continuând să fie Omul drept, care a strigat către Dumnezeu și care I-a dat dreptate chiar și atunci când era părăsit de El.

J. N. Darby