Domnul este aproape GBV
Vreau dar să știți, fraților, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea evangheliei; astfel că lanțurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul și tuturor celorlalți.
Filipeni 1.12,13
Este întotdeauna un semn rău și o dovadă a declinului spiritual atunci când inima își pierde interesul pentru mesajul harului. Unii sunt atât de preocupați cu adevărurile adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu, încât ajung să vorbească cu dispreț despre simplitatea evangheliei.
Pavel era învățătorul proeminent al Adunării, însă, până la sfârșitul vieții, inima i-a fost plină de râvna evangheliei și de eforturile de a duce Cuvântul vieții oamenilor morți în păcate și în fărădelegi. Chiar și în închisoare, el s-a bucurat că împrejurările sale conduseseră la înaintarea evangheliei. Satan, fără îndoială, spera, legându-l pe apostol, să-i împiedice lucrarea, însă chiar și în această împrejurare s-a dovedit clar, către toată curtea cezarului, că lanțurile lui Pavel erau datorită lui Hristos. Chiar și soldații care trebuiau să-l păzească au putut auzi proclamarea glorioasă a harului către o lume vinovată, și este evident că unii dintre ei au crezut-o (Filipeni 1.13; 4.22).
Cine poate pătrunde bucuria care trebuie să fi umplut inima lui Pavel atunci când îi aducea pe astfel de soldați, unul câte unul, la picioarele Mântuitorului? La fel ca atunci când era în temnița din Filipi și, împreună cu Sila, îl condusese la mântuire pe temnicer, tot așa aici harul a triumfat asupra împrejurărilor potrivnice. Celula închisorii a devenit o sală de evanghelizare, unde sufletele erau născute din Dumnezeu și unde soldații romani duri deveneau ei înșiși captivi ai Unuia mai mare decât cezarul.
H. A. Ironside