Domnul este aproape GBV
Știind întâi aceasta, că nicio profeție a Scripturii nu se interpretează singură, pentru că profeția n-a fost niciodată adusă prin voința omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.
2 Petru 1.20,21
Acest subiect profetic esențial pentru slujba lui Petru – puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos – subiect atât de important și pentru creștinii cărora el le scrie, îl face pe apostol să spună: „Știind întâi aceasta, că nicio profeție a Scripturii nu se interpretează singură“. Să notăm faptul că apostolul nu exclude nicio profeție din Cuvântul scris. În această privință, transcriem mai jos o notă care ni se pare că dă o interpretare clară și completă a acestui pasaj: «Nicio profeție din Scriptură nu are o interpretare particulară, adică nu se explică prin propria sa semnificație, precum o propoziție omenească; ea trebuie înțeleasă prin și potrivit cu Duhul care a dictat-o. Potrivit înțelegerii mele, „profeția“ înseamnă sensul profeției, lucrul pe care profeția îl avea în vedere. Dar acest sens al profeției („profeția“) nu îl găsim printr-o interpretare omenească a unui pasaj izolat care are propria lui semnificație, propria lui soluție sau propriul lui sens, ca și cum l-ar exprima un om; căci „profeția“ este o parte a gândului lui Dumnezeu exprimată în cuvinte, potrivit cu ceea ce oameni sfinți au vorbit sub puterea Duhului Sfânt. Prin „profeție a Scripturii“, apostolul înțelege lucrul profețit, fără a pierde ideea pasajului care îl exprimă».
Prin urmare, aceasta nu avea nimic de-a face cu voința omului. Oamenii pot indica niște consecințe ale unui eveniment actual într-o perspectivă mai mult sau mai puțin îndepărtată, sau, așa cum vedem mereu prin ziare, ei previzionează fapte viitoare prin metode de diagnoză și de analiză rațională a faptelor prezente. În cazul profeției însă, Duhul Sfânt este Acela care vorbește prin gura unor oameni sfinți ai lui Dumnezeu.
H. Rossier